Premierul Florin Cîțu a afirmat, sâmbătă, că la alegerile din PNL este aleasă echipa cu care va fi condusă România în următorii opt ani, subliniind importanța unității în contextul în care urmează "bătălii grele".
"Să nu uităm: aceste alegeri ale noastre sunt pentru a pregăti sau a da României conducerea în viitor. Asta facem acum. Noi ne alegem echipa cu care vom conduce România în următorii opt ani. (...) Noi trebuie să fim uniți. Suntem uniți, dar trebuie să fim uniți și în continuare pentru că urmează bătălii grele în perioada următoare. Să rămâi la guvernare opt ani de zile nu este ușor, dar este un obiectiv ambițios pe care vreau să ni-l asumăm cu toții și nu putem să-l atingem decât dacă suntem împreună ", a spus Cîțu, la conferința de alegeri interne din cadrul PNL Mureș.
Acesta a susținut că unele principii liberale au fost uitate în ultimul an de zile.
"Felicitări pentru ceea ce ați făcut în ultimele campanii pentru că știu că nu e foarte ușor să fii liberal în această zonă, dar în același timp mai știu că va trebui să fie mai ușor pe viitor pentru că liberalismul și ceea ce noi promovăm nu ar trebui să aibă granițe și peste tot în țară auzim acest lucru: este greu aici, este mai greu decât în altă parte, dar dacă ne-am aduce de fiecare dată aminte de principiile pe care noi le promovăm și sunt foarte simple și au fost menționate câteva aici, dar aș vrea să le menționez pe celelalte pe care le-am uitat în ultimul an de zile - că proprietatea privată este sfântă, că antreprenorul este un erou. Noi suntem aici pentru a face lucruri pentru români, pentru cetățeni. Dacă mergem cu acest mesaj de fiecare dată, eu cred că va fi foarte ușor și acolo unde a fost greu să câștigăm bătălii", a spus premierul.
El le-a transmis liberalilor din Mureș că sunt multe proiecte pe care vor trebui să le implementeze și a menționat în acest context centrul de mari arși de la Târgu Mureș.