Florin Cîțu - premierul României a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că ministrul Sănătății va avea săptămânal conferință de presă pentru a comunica activitățile legate de modul în care se află situația epidemiologică în România. De asemenea, prim-ministrul vrea un raport cu activitățile desfășurate începând cu luna decembrie în perspectiva pregătirii pentru valul al treilea al pandemiei de COVID-19.
Florin Cîțu a dat exemplul lui Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, care organizează săptămânal conferință de presă și răspunde la întrebările jurnaliștilor.
„Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport al activităților, un plan al pandemiei. Până săptămâna viitoare să prezinte un raport din decembrie cu ce au făcut pentru combaterea pandemiei. Am cerut și CNCAV acest lucru. Ministerul Sănătății am spus că ar fi bine să aibă conferință de presă săptămânal, cum e la CNCAV”, a declarat Florin Cîțu, după ședința de Guvern.
Florin Cîțu a cerut miniștrilor să-și asume până săptămâna viitoare fișa aferentă fiecărui minister privind activitățile, acțiunile și obiectivele din programul de guvernare și să le completeze cu măsurile bugetare și cele de reformă, urmând ca memorandumul care cuprinde aceste aspecte, dezbătut în primă lectură miercuri, să fie aprobat în ședința de Guvern următoare.
„Un alt lucru important pe care l-am făcut astăzi, este în primă lectură, un memorandum, și vă spun de ce în primă lectură, cu tema: monitorizarea și complexă pe bază trimestrială a acțiunilor întreprinse de Guvern pentru îndeplinirea programului de guvernare, activității ministerelor și diseminarea rezultatelor. De ce este doar în primă lectură, pentru că fișele pentru fiecare minister în acest moment cuprind doar activitățile, acțiunile, obiectivele din programul de guvernare. Vreau ca aceste fișe să fie asumate de fiecare ministru în parte și ele să fie completate cu acțiunile și măsurile pe care noi le-am bugetat și bineînțeles măsurile de reformă. În ședința de săptămâna viitoare aș vrea să aprobăm și acest memorandum și apoi dăm drumul și la evaluarea activității”, a mai spus prim-ministrul.
Referitor la un eventual certificat verde de vaccinare, premierul a spus că au existat țări care anul trecut acceptau teste, la fel cum se întâmplă și în România. „Nu este vorba de vaccin, e vorba de mai multe forme care existau si anul trecut, mai multe țări anul trecut acceptau și teste de exemplu. Și noi acceptăm teste negative. Nu văd o problemă aici. Un pașaport nu este încă și nu a fost aprobat nicăieri”, a completat Florin Cîțu.