Tulburările de somn semnalizează, de fapt, perturbările care se petrec în organism. În general, o persoană se poate confrunta cu trei tipuri de deteriorări ale somnului: insomnia, hipersomnia și somnul nereparator.
Insomnia poate fi de două feluri, de seară sau matinală, adică personei îi este greu să adoarmă sau se trezește „cu noaptea-n cap” și nu mai reușește să adoarmă la loc.
”De obicei, insomnia de seară are legătură cu anxietatea. Persoana „cugetă” și se simte sub presiune. Insomnia matinală are mai curând conotație depresivă”, spune Petros Liolios, specialist psihopedagogie perceptivă, potrivit descopera.ro.
Psihopedagogia perceptivă ne învață cum să ne ne „destindem” fizic și mental, dar și cum să răspundem mai bine la stres, să facem față marilor schimbări din viața noastră sau chiar să comunicăm mai ușor.
“Nocivitatea insomniei este în mare parte legată de modul în care individul își ocupă timpul în care nu doarme. Persoanele care nu dorm decât patru ore vor fi mai puțin obosite dimineața doar dacă și-au petrecut timpul de veghe relaxându-se, spre deosebire de cele care au fost îngrijorate, neliniștite, torturate chiar.
În general, o persoană trebuie să-și folosească orele albe în mod distractiv și util, putem încerca de la lectura binefăcătoare a unei cărți, până la exercițiile de trezire perceptivă învățate de-a lungul ședințelor. Un pacient deja antrenat va putea profita de acest timp din noapte pentru a experimenta noi percepții , noi momente de interiorizare’’, afirmă Petros Liolios.