Actual· 1 min citire

Documentul oficial PNRR va fi transmis la Bruxelles pe 2 iunie și va fi evaluat timp de două luni - Anunțul premierului

Florin Cîțu

Florin Cîțu

Scris deDan Istratie
Publicat30 mai 2021, 11:51
Actualizat30 mai 2021, 13:26

Premierul Florin Cîțu a anunțat că documentul oficial privind Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi transmis Comisiei Europene pe 2 iunie, urmând ca, vreme de două luni de zile, acesta să fie evaluat de Comisie pentru a se ajunge la forma finală.

"Pe 2 (iunie - n.r.), înțeleg, ministrul Ghinea va prezenta varianta finală, varianta finală pe care o trimitem noi. Bineînțeles că va fi evaluată de Comisia Europeană și vom vedea după aceea ", a declarat Florin Cîțu, duminică, înainte de Consiliul Politic al PNL.

Întrebat dacă este normal ca opinia publică să afle conținutul PNRR după ce acesta va fi transmis la Bruxelles, premierul a spus că documentul a fost prezentat în comisiile de specialitate din Parlament.

"Specialiștii PSD au fost la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și au văzut proiectul care va merge. Va fi prezentat, varianta pe care o trimitem, repet, nu este varianta finală, urmează în continuare două luni de zile în care va fi evaluat de Comisia Europeană", a precizat Cîțu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News