Actual· 1 min citire

Ce proiecte cofinanțate de la bugetul de stat vor avea prioritate. Premierul Ciolacu a făcut anunțul

Ce proiecte cofinanțate de la bugetul de stat vor avea prioritate. Premierul Ciolacu a făcut anunțul

Ce proiecte cofinanțate de la bugetul de stat vor avea prioritate. Premierul Ciolacu a făcut anunțul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 feb. 2025, 21:27

Îtnâlnire la Guvern între premierul Ciolacu, mai mulți membri ai Guvernului și reprezentanții Asociației Orașelor din România. Principalul subiect de discuție a fost derularea proiectelor de investiții la nivel local, în special în cazul celor finanțate din fonduri europene.

În cadrul discuțiilor, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, au subliniat faptul că finanțarea proiectelor din bugetul de stat se va realiza conform criteriilor stabilite deja de Guvern. Astfel, vor avea prioritate obiectivele de investiții aflate într-un stadiu avansat de realizare, cel mai mare punctaj fiind pentru cele care au gradul de execuție peste 80%.

„Oamenii așteaptă de la noi rezultate concrete, motiv pentru care este esențial să menținem un ritm susținut al investițiilor. Prioritatea trebuie să fie acordată proiectelor finanțate din fonduri europene, astfel încât să valorificăm pe deplin oportunitățile disponibile pentru dezvoltarea României. Atât pentru cofinanțarea proiectelor europene, cât și pentru investițiile susținute din resurse naționale, avem în acest an cel mai mare buget alocat investițiilor publice: peste 150 de miliarde de lei. Aceste resurse trebuie concretizate în proiecte finalizate, care să aducă beneficii reale oamenilor”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Din delegația guvernamentală au mai făcut parte ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News