Șeful IPJ Constanța, Adrian Glugă, a anunțat luni, în contextul accidentului de la 2 Mai, unde un tânăr de 19 ani aflat sub influența drogurilor a intrat cu mașina într-un grup de persoane, ucigând două dintre ele și rănind alte trei, că de la începutul sezonului estival, pe litoral, au fost depistate 138 de persoane sub influența alcoolului și 45 de persoane care consumaseră substanțe psihoactive.
Adrian Glugă a declarat luni, într-o conferință de presă, că de la debutul sezonului estival au fost făcute peste 5.000 de testări pentru consum de alcool și peste 800 pentru depistarea consumului de droguri.
“De la începutul sezonului estival, în baza Planului Național de Acțiune Litoral 2023, efectivele din județul Constanța au fost suplimentate cu polițiști din țară pentru a derula misiuni de menținere a ordinii și liniște publice precum și de prevenire a evenimentelor rutiere. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au efectuat peste 5.000 de testări cu aparate alcool-test și peste 800 de testări cu aparate drug-test, în urma cărora 138 de persoane au fost depistate sub influența alcoolului și 45 de persoane au fost depistate sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, în noaptea de 18/19 august, polițiștii au efectuat 47 de testări cu aparatele alcool-test și șase testări cu aparatele drug-test”, a afirmat șeful IPJ Constanța.