Actual· 1 min citire

Armata SUA, declarații reținute despre aterizarea de urgență a elicopterului militar: „Nu vom face speculații până la finalizarea anchetei”

Elicopterul militar aterizat forțat

Elicopterul militar aterizat forțat

Scris de Monica Vasilescu Publicat: 16 iul. 2021, 16:19

Maiorul Matthew St. Clair de la Armata SUA a vorbit, vineri, despre elicopterul Black Hawk care a aterizat forțat, joi, în Piața Charles de Gaulle din București. El a spus că acesta va fi transportat la baza militară "Mihail Kogălniceanu", iar partea americană nu va face "speculații" până la finalizarea anchetei comune ce vizează acest incident.

„Elicopterul UH-60 a fost ridicat din zona în care a aterizat și a fost transportat la un hangar din apropiere, ieri, cu susținerea autorităților române. Aeronava va fi returnată Batalionului 3 din Regimentul 1 Aviație, ce are baza la 'Mihail Kogălnieanu'. Suntem recunoscători pentru susținerea pe care Guvernul României și autoritățile locale au acordat-o pentru securizarea spațiului unde a avut loc incidentul și pentru recuperarea fără probleme a aeronavei", a afirmat ofițerul american.

El a amintit că aterizarea forțată face subiectul unei investigații în curs, care este "desfășurată în comun de Guvernele român și american". „Nu vom face speculații referitor la cauză până la încheierea investigației", a adăugat Matthew St. Clair, potrivit Agerpres.

„Aceasta este atât o dovadă a pregătirii de care au parte echipele noastre, cât și a interoperabilității și parteneriatului pe care îl avem cu România și aliații noștri NATO. Antrenându-ne și lucrând împreună, suntem mai capabili să evităm sau să reacționăm în situații ca aceasta și să nu existe persoane decedate sau rănite", a subliniat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News