Armata ucraineană a anunțat miercuri că în ultimele zile au intrat în țară în jur de 14.500 de persoane pentru a lupta împotriva invaziei ruse.
Revenirea în țară are loc după ce președintele Volodimir Zelenski a semnat marți un decret de rechemare a tuturor forțelor de menținere a păcii pentru a se alătura efortului de război în țară, a relatat presa ucraineană.
Ucraina va repatria militarii și echipamentele, inclusiv elicopterele, din misiunile de pace din Africa și Europa pentru a întări apărarea țării în fața invaziei ruse, a confirmat miercuri un oficial al ONU, potrivit Reuters și dpa, scrie agerpres.ro.
Ucraina contribuia cu 300 de militari, polițiști și alt personal la șase misiuni ONU, cea mai numeroasă participare, cu 250 de oameni și opt elicoptere, fiind cea în cadrul misiunii MONUSCO din Republica Democrată Congo.
Deși zeci de mii de civili ucraineni și voluntari străini s-au înrolat recent pentru a lupta în Ucraina, iar țări occidentale au contribuit cu echipamente, capacitățile militare ale Ucrainei rămân totuși mult sub cele ale Rusiei.
Dintre cei care au revenit în Ucraina, 12.000 dintre aceștia sunt cei care se alătură efortului național de apărare.
În plus, Kievul așteaptă numeroși cetățeni străini ca voluntari pentru a forma o legiune internațională.
În comunicat, Statul Major ucrainean afirmă că armata rusă a pierdut mai mult de 12.000 de soldați de la declanșarea războiului. Conform aceleiași surse, au fost distruse 49 avioane, 81 elicoptere și în jur de 317 tancuri ale inamicului.
Moscova nu a recunoscut decât săptămâna trecută că armata rusă a suferit pierderi. Bilanțul anunțat este însă de ordinul sutelor - mai exact 500 de soldați ruși uciși, și nu al zecilor de mii, după cum susține ministerul ucrainean de apărare.