Mesaj ironic de la Kremlin pentru liderul Opoziției ruse! Aleksei Navalnîi a fost invitat să revină în Rusia dacă dorește, după ce a supraviețuit în urma comei induse de presupusa otrăvire cu Noviciok.
Kremlinul a transmis miercuri că Aleksei Navalnîi, principalul opozant rus, ieșit din spital la Berlin după ce a supraviețuit unei presupuse otrăviri cu Noviciok, este "liber" să revină în Rusia dacă își dorește, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„În ceea ce privește întoarcerea sa la Moscova, el este liber, ca orice cetățean rus, să o facă în orice moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse de presă.
„În orice caz, este foarte bine că pacientul este pe cale de a se vindeca. Îi urăm o recuperare rapidă", a adăugat Peskov, care nu pronunță niciodată numele opozantului, la fel ca și președintele Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a comentat și un articol din cotidianul francez „Le Monde”, în care susținea că Putin ar fi vorbit cu dispreț despre Navalnîi în timpul unei discuții cu președintele Emmanuel Macron și ar fi afirmat că el (Navalnîi - n.red.) a mai simulat diverse boli în trecut și că a comis acte ilegale.
Potrivit lui Peskov, „ziarul nu putea să aibă informații fiabile" despre subiectul acestei conversații și există „numeroase inexactități în formularea" afirmațiilor lui Putin.
„Nu putem crede că Palatul Elysee a divulgat deliberat presei înregistrarea conversației dintre cei doi președinți. Franța nu poate face asta, nici măcar nu vrem să credem", a adăugat el.
La 32 de zile de când a fost luat în îngrijire la Berlin în stare gravă în urma unei presupuse otrăviri cu Noviciok în Siberia, Aleksei Navalnîi a fost externat. Potrivit medicilor de la spitalul Charite, sunt șanse ca acesta să se recupereze complet.
Potrivit aliaților săi, el intenționează acum să revină în Rusia, mai transmite AFP, potrivit Agerpres.
Moscova continuă la rândul său să pună la îndoială versiunea otrăvirii și respinge orice responsabilitate.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, vechi oponent al președintelui Vladimir Putin, a intrat în comă indusă pe 20 august. Atunci, avionul cu care se reîntoarcea la Moscova, de la Tomsk, a aterizat de urgență în Omsk după ce și-a pierdut cunoștința. Prima ipoteză a fost legată de otrăvirea lui Navalnîi cu un ceai pe care l-ar fi băut în aeroportul din Tomsk înainte de a urca în avion. După două zile, liderul opoziției ruse a fost transportat în Germania. La începutul lunii septembrie se anunța că testele toxicologice realizate la un laborator militar din Germania au produs ”o dovadă fără echivoc”, și anume că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok .