Patru tineri au fost grav răniți, sâmbătă dimineață, unul aflându-se în comă și altul suferind o amputație de membru inferior, după ce mașina în care circulau a intrat într-un cap de pod, în localitatea Văleni, comuna Pădureni.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, în accident a fost implicat un autoturism în care se aflau cinci persoane, trei fete și doi băieți, cu vârste cuprinse între 17 și 21 ani.
Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, la locul producerii accidentului fiind trimise și două salvări aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Un urs a dat târcoale festivalului Massif de la Poiana Brașov. Panică printre petrecăreți
"La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit în afara carosabilului un autoturism grav avariat, o persoană fiind încarcerată, iar o alta blocată în interiorul autovehiculului. La o distanță de aproximativ zece metri de autoturism a fost găsită o altă victimă, semi-conștientă și cu răni foarte grave. Concomitent cu operațiunile de descarcerare și deblocare, victimele accidentului au fost evaluate și au primit primul ajutor. Ulterior, patru dintre victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși. Un bărbat în vârstă de 21 ani, care a suferit o amputație parțială de membru inferior, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Trei victime sunt conștiente și cooperante, iar o altă victimă este intubată și se află în stare de inconștiență", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
România are în continuare cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană. Specialiștii vorbesc despre trei tipuri de inflații la raft