Actual· 1 min citire

Accident cumplit în Dolj. Un bărbat a murit după ce a fost spulberat de o mașină

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Publicat15 sept. 2021, 14:16
Actualizat15 sept. 2021, 14:17

Un accident cumplit a avut loc, miercuri, în localitatea Bădoși, județul Dolj. Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Craiova, a murit, după ce a fost lovit de un autoturism, potrivit realitateadecraiova.net.

Potrivit polițiștilor, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Craiova, l-a accidentat pe bărbatul de 51 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis.

Din păcate, în urma evenimentului rutier, pietonul și-a pierdut viața.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului”, transmite IPJ Dolj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News