MENIU

Schimbul de scrisori dintre Dragnea şi Isărescu. Critici dure şi avertismente

Este conflict fără precedent între Liviu Dragnea, Guvern, pe de o parte și Banca Națională a României, pe de altă parte. Asta reiese din schimburile de scrisori dintre liderul PSD și conducerea BNR, date publicității vineri.

Dragnea critică politicile duse de BNR. De cealaltă parte, guvernatorul BNR îi atrage atenția că dacă nu ar fi acestea, ar urma tăieri de salarii ca în perioada 2009-2011. 

Schimbul de scrisori dintre Dragnea şi Isărescu. Spre exemplu, Liviu Dragnea menţionează în scrisoare că îşi exprimă îngrijorarea faţă de măsurile luate de BNR, şi, care nu reprezintă cea mai potrivită cale de coordonare a politicilor macroeconomice:

„Politica monetară, atribuţia exclusivă a BNR, reprezintă o componentă esenţială a mix-ului de politici macroeconomice promovat pentru asigurarea unei dezvoltări economice accelerate, dar sustenabile şi de durată. În acest sens, consider că politica monetară trebuie să se armonizeze cu politicile gvernamentale. Din acest punct de vedere îmi exprim îngrijorarea faţă de măsurile întreprinse la început de an de cătere BNR şi care, în opinia mea, nu reprezintă cea mai potrivită cale de coordonare a politicilor macroeconomice”, arăta Liviu Dragnea la începutul scrisorii sale către Consiliul de Administraţie al BNR.

Schimbul de scrisori dintre Dragnea şi Isărescu. El mai apreciază că o politică monetară adecvată trebuie configurată în raport cu politica fiscal-bugetară şi, în general, cu politicile guvernamentale stabilite prin programul de guvernare, fără a se pune semnul întrebării asupra capacităţii Guvernului de a implementa măsurile asumate sau de a îndeplini prevederile legilor bugetare.

„O politică monetară bazată pe neîncredere şi pe maximizarea unor riscuri potenţiale nu este în opinia mea o politică favorabilă creşterii economice sustenabile şi poate duce în final la rezultate contrare celor aşteptate. Aceste rezerve pe care le am cu privire la fundamentarea şi pertinenţa măsurilor întreprinse în ianuarie şi februarie sunt determinate de comunicările dvs. publice, inclusiv de minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR din 7 februarie 2018. Se menţionează în documentul citat faptul că membrii CA au remarcat <>. În aprecierea mea, într-o instituţie publică asemenea remarci nu îşi au locul la mai puţin de o lună de aplicare a politicii bugetare configurate prin Legea bugetului de stat nr. 3/2018”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Schimbul de scrisori dintre Dragnea şi Isărescu. Potrivit lui Dragnea, membrii Consiliului de Administraţie al BNR au indus la nivelul mediului economic „o stare de neîncredere în Guvern”, iar o măsură de politică monetară, respectiv majorarea ratei dobânzii bazată pe suspiciuni cu privire la activitatea guvernului „nu reprezintă o politică monetară corectă”.

Schimbul de scrisori dintre Dragnea şi Isărescu. Liviu Dragnea a criticat şi opinia Consiliului de Administraţie BNR cu privire la „trenarea redresării absorbţiei fondurilor europene”, pe care o consideră ca fiind o afirmaţie eronată şi în totală discordanţă cu realizările din 2017 şi cu angajamentele Guvernului pentru anul în curs.

„În mod eronat se consideră că puseul inflaţionist apare din cauza politicilor fiscale şi de venituri. (...) După cum sunt convins că ştiţi, principalele cauze care au determinat inflaţia nu ţin de acţiunea guvernamentală. (...) În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor mă adresez dvs. pentr a vă solicita o motivaţie tehnică şi foarte argumentată cu privire la majorarea repetată, încă de la începutul anului a ratei dobânzii de politică monetară”, mai arată preşedintele Camerei Deputaţilor în scrisoarea sa.

Ce a răspuns Isărescu: Să mărea riscul deprecierii leului

La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, i-a răspuns preşedintelui Camerei Deputaţilor tot prin intermediul unei scrisori.

„Membrii Consiliului de Administraţie al BNR au analizat scrisoarea dumneavostră privind evoluţia principalilor indicatori macroeconomici şi a componentelor mix-ului de politici economice. Răspundem invitaţiei dumneavoastră la un dialog construcitv între Parlament, Guvern, BNR, în baza Legii 313/2004 şi a prevederilor privind băncile centrale din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, cu scopul de a realiza o imbinare mai bună între politicile guvernamentale şi politica monetară a BNR”, se arată în scrisoarea trimisă de Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR susţine, potrivit scrisorii sale, că în scopul revenirii inflaţiei la un nivel prognozat de 3,5% în decembrie 2018, respectiv la limita superioară a intervalului ţintit, s-a impus o întărire graduală a politicii monetare, începând cu semestrul II 2017, la început prin îngustarea coridorului de dobânzi din jurul ratei de politică monetară. „Întărirea a fost impusă de altfel şi de condţiile pieţei.

În final, majorarea ratei de politică monetară a fost determinată atât de accelerarea inflaţiei, cât şi de faptul că efecle politicii monetare apar cu o anumită întârziere. (...) O eventuală lipsă de reacţie din partea BNR, atât în primele două luni ale anului, cât şi în perspectivă, ar amplifica riscul ancorării aştepătrilor inflaţioniste la un nivel crescut, deoarece agenţii economici, inclusiv instituţiile internaţionale, ar fi interpretat lipsa de reacţie a BNR ca pe o acceptare tacită, pe termen mediu şi lung, a respecivului nivel de inflaţie. De asemenea, s-ar fi mărit riscul deprecierii suplimentare a leului”, se mai arată în scrisoare. 

Ce a spus Dragnea joi, după întâlnirea cu Isărescu şi Dăncilă

Joi, întâlnirea de urgență Liviu Dragnea- Viorica Dăncilă- Mugur Isărescu s-a încheiat, după mai bine de 5 ore. Singurul care a făcut declaraţii la final a fost Liviu Dragnea, dovedind astfel că este premierul de fapt. După întâlnirea de urgență, de altfel, Viorica Dăncilă nici n-a mai apărut la finalul întrevederii. La fel, nici Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

În galeria articolului sunt ataşate cele două scrisori.

Dragnea, după întâlnirea cu Isărescu: Nu suntem în criză economică, PSD nu vrea să preia BNR

"Nu suntem în pragul unei crize economice, nu avem divergenţe cu BNR şi nici nevoia de a fi mediaţi," le-a declarat Liviu Dragnea jurnaliştilor.

"S-a convenit că nu există niciun indiciu că România ar fi în pragul unei crize economice şi nu sunt argumente în acest sens. De altfel, eu am adus în discuţie, încă de la început, faptul că nu este niciun conflict între guvern şi conducerea BNR şi deci nu este nevoie de nicio mediere, nu este intenţia PSD de a prelua BNR, ba din contră, dacă vă amintiţi că domnul guvernator a fost ţinta unor atacuri în ultima vreme şi noi l-am apărat,"a declarat Liviu Dragnea

"Mi-am menţínut şi în faţa domnului guvernator opinia că sunt unuii funcţionari de la BNR care-şi coordonează declaraţiile cu alte instituţii, n-am spus că domnul guvernator ar face acest lucru." a mai precizat Dragnea.

"În cadrul întrevederii a avut loc un dialog constructiv privind situația și evoluțiile previzibile ale economiei, cu accent pe factorii de influență a ratei de inflație, precum și referitor la perspectivele acesteia pentru anul în curs și 2019. S-a subliniat faptul că o mare parte din creșterea prețurilor înregistrată în ultimele luni a fost cauzată de factori externi, exogeni raportați la acțiunea Guvernului și, respectiv, a BNR.

Pentru asigurarea încadrării ratei inflației în intervalul programat pentru finele anului 2018 și perioada următoare s-a convenit că este necesară continuarea aplicării unui mix eficient și echilibrat de politici fiscal-bugetare și monetare. Dialogul permanent, deschis, bazat pe argumente profesionale și cu respectarea competențelor fiecărei instituții dintre Guvern și Banca Națională a României va fi de natură să permită realizarea acestui obiectiv", a mai spus Dragnea.

Schimbul de scrisori dintre Dragnea şi Isărescu. Critici dure şi avertismente.  Întrebat despre evoluţia economie şi mai ales de faptul că analiştii vorbesc despre o creştere nesustenabilă, bazată în principal pe consum, Liviu Dragnea a explicat că totul era prevăzut în programul de guvernare.

"Economia merge exact conform programului de guvernare, previziunile economice pentru acest an sunt bune, pentru anul viitor sunt şi mai bune. Încă din 2016, când lucram la programul de guvernare, am realizat că anii 2017 si 2018, cel puţin până la jumătate, vor fi ani de refacere a planurilor pentru marile proiecte de infrastructură şi în aceasta perioadă pondearea consumului să fie mai mare, iar in 2019 si 2020 acest raport să se schimnbe. In 2016 si 2017 investiţiile private au fost mai mari, aşa că rezultatele economice au fost bune”, a spus Dragnea.