MENIU

STOP Ursula von der Leyen! George Simion propune un memorandum al partidelor conservatoare din UE pentru a nu o vota din nou la șefia CE

George Simion / Foto: Inquam Photos

Preşedintele AUR, George Simion, a propus ca toate partidele conservatoare şi suveraniste din Uniunea Europeană să semneze un memorandum comun prin care să îşi asume că nu o vor susţine pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la şefia Comisiei Europene.

Simion a făcut propunerea la Conferinţa Internaţională "Make Europe Great Again" organizată de AUR, care a avut loc, sâmbătă şi duminică, la Palatul Parlamentului.

"Au fost zile interesante, sper că aţi avut experienţe frumoase la Bucureşti. Eu am întâlnit foarte mulţi prieteni, mi-am făcut alţi prieteni. Trebuie să ai o piele foarte groasă ca să poţi lupta în aceste zile şi am foarte mult respect pentru oamenii care îşi pun pielea la bătaie pentru a lupta împotriva răului. Eu, în aceste zile, sunt mândru că sunt român. (...) Am făcut o propunere îndrăzneaţă: toţi conservatorii şi suveraniştii, indiferent de afilierea lor politică, ar trebui să semneze un memorandum public prin care să promită că niciodată nu vor vota pentru Ursula von der Leyen (la preşedinţia Comisiei Europene - n.r.)", a afirmat Simion, în finalul conferinţei, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis, „mutat” de la NATO la Comisia Europeană. Și totuși, unde se duce președintele când nu va mai fi șeful statului?

El a adăugat că a făcut această propunere "cu toată seriozitatea" şi speră ca reprezentanţii partidelor prezenţi la Bucureşti să meargă la comitetele directoare ale formaţiunilor cu acest demers.

"Ursula von der Leyen a făcut foarte mult rău Uniunii Europene şi cetăţenilor săi, cu vaccinurile ei, cu pandemia, cu certificatele verzi, cu noul pact verde şi de aceea noi trebuie să spunem \"stop Ursula\" şi să nu o mai lăsăm să ne gestioneze destinele. Vrem ca ea să plece şi să fie oprită. Şi nu pentru că am fi extremişti, conspiraţionişti, vrem ca ea să plece pentru că Ursula este exemplul perfect al tipului de politician de care oamenii s-au săturat: superficial, corupt, înşelător şi dictatorial. Ne-am săturat de bideni, de ursule, de macroni din toată lumea asta. Sunt practic politicieni cu două feţe care promit una şi fac alta după ce sunt aleşi. Nişte ipocriţi care îşi bazează campaniile pe minciuni, pe divizare, pe neadevăruri. E momentul să stopăm aceste lucruri, să nu ne placă nici milionarii, cum ar fi Soroş, care finanţează astfel de campanii cu fonduri nesfârşite. Noi apreciem dragostea de ţară", a adăugat Simion.

El a mai spus că mişcarea conservatoare din Europa trebuie să-şi reunească forţele pentru a ajuta ţările să iasă din această situaţie.

"Ajunge! Trebuie să redăm măreţia Europei şi Americii. Trebuie ca toate ţările noastre să-şi recapete măreţia. Suntem liberi pentru că suntem cu toţii copiii Domnului, suntem patrioţi pentru că suntem fiii şi fiicele naţiunilor noastre, suntem conservatori pentru că avem inimă şi majoritatea populaţiilor din Europa: Franţa, Spania, Anglia şi din America simte la fel ca noi", a mai spus Simion.

Conform AUR, printre participanţii la eveniment s-au numărat, alături de preşedintele AUR, George Simion, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, şi reprezentanţi internaţionali, precum dr. Robert Malone, Sherronna Bishop, europarlamentarii Nicolas Bay şi Ryszard Czarnecki, Morten Messerschmidt, preşedintele Danish People\"s Party, Bruce LeVell, reprezentant al administraţiei Trump, şi Eduardo Verastegui, fondator şi preşedinte al "Viva Mexico Movement".