MENIU

Războiul crește în intensitate în Afganistan. Talibanii anunță "ofensiva de primăvară"

Talibanii afgani au anunțat marți începerea 'ofensivei de primăvară' pe fondul îndemnului lansat de mai multe țări ca aceștia să se așeze la masa negocierilor cu autoritățile de la Kabul, relatează AFP, citată de Agerpres.

Insurgenții își anunță într-un comunicat intenția de a 'lansa atacuri de mare anvergură împotriva pozițiilor inamice în întreaga țară', în cursul acestei ofensive denumite 'Operațiunea Omari', în onoarea mollahului Omar, fondatorul mișcării talibane a cărui moarte a fost anunțată vara trecută.

Ofensiva de primăvară a talibanilor semnifică de obicei o intensificare a 'sezonului de lupte' în Afganistan, după armistițiul de peste iarnă. Dar, în această iarnă, luptele au continuat pe întreg teritoriul țări.

Talibanii anunță operațiuni ale martirilor ' împotriva fiefurilor inamice', altfel spus atentate sinucigașe, o tactică la care ei recurg în general împotriva poliției și armatei afgane pe care ei le consideră 'vândute' trupelor străine desfășurate în Afganistan.

Luni, 12 recruți ai armatei și-au pierdut viața într-un atentat sinucigaș revendicat de talibani în estul țării.

Islamiștii, care desfășoară o insurgență sângeroasă de la căderea regimului lor în 2001, îi vizează deopotrivă și pe cei 13.000 de militari ai NATO, considerând că au reușit prin acțiunile lor să 'demoralizeze' forțele internaționale, determinându-le să părăsească țara, conform aceluiași comunicat postat pe internet.

Plecarea militarilor străini este una din principalele condiții ale talibanilor pentru a reveni la masa negocierilor.

Vara trecută, un prim dialog direct a avut loc în Pakistan, dar contactele au fost brusc întrerupte la anunțul surpriză al morții mollahului Omar.

Într-o încercare de a relansa procesul de pace direct, reprezentanți afgani, pakistanezi, chinezi și americani se reunesc periodic la Islamabad și Kabul din luna ianuarie. Aceste eforturi nu au dat încă niciun rezultat.

Și, cu toate că succesorul mollahului Omar, mollahul Akhtar Mansur, nu întrunește unanimitate în rândul talibanilor, mișcarea și-a intensificat totuși atentatele și ofensiva militară în ultimele luni.

Mai multe articole despre:
NATO Afganistan ofensivă