MENIU

Klaus Iohannis va fi primit de Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, marți și miercuri, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden.

Iohannis și Biden vor discuta despre „teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale”, informează Administrația Prezidențială.

Îtrevederea va avea loc la ora locala 13:30.

„Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state şi a cooperării multisectoriale.

Vizita preşedintelui Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale şi respectat de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice”, mai spune Administraţia Prezidenţială.

Mai multe articole despre:
iohannis biden casa alba