MENIU

Sărbătoare mare vineri. Ce sfântă este pomenită în calendar

Sărbătoare mare vineri. Ce sfântă este pomenită în calendar

Sfânta Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie. Provenind dintr-o familie de rang înalt din oraşul Alexandria Egiptului, Sfânta Ecaterina a primit o educaţie aleasă. Când avea doar 18 ani, Sfânta Ecaterina l-a înfruntat pe împăratul român Maximianus, cunoscut drept unul dintre cei mai violenţi persecutori ai creştinilor. Nu doar împăratul a primit mustrarea tinerei Ecaterina, ci şi filosofii păgâni de la curtea lui, aceştia convertindu-se până la urmă la creştinism. Sfânta Ecaterina a fost trasă pe roată, simbol care apare şi în icoanele ce o reprezintă, iar pe 25 noiembrie 305, a fost decapitată.

În secolul al IX-lea, la cinci sute de ani de la martiriul Sfintei Mucenite Ecaterina, un călugăr a avut o vedenie în care se făcea că trupul plin de lumina al Sfintei Ecaterina era ridicat de îngeri pe un vârf în apropiere de Muntele Sinai, unde a rămas neatins. Urmând sfatul acestui văzător cu duhul, călugării de pe Sinai au urcat pe vârful respectiv unde au aflat moaştele sfintei. De atunci vârful poartă numele Sfintei Ecaterina.

Tot atunci mănăstirea închinată Sfintei Fecioare Maria aflată la poalele Muntelui Horeb, a devenit Mănăstirea Sfintei Ecaterina. Fondată în secolul al VI-lea, se consideră că este cea mai veche mănăstire creştină ce îşi păstrează forma iniţială, adăpostind numeroase colecţii de manuscrise timpurii creştine şi icoane. La toate acestea se adaugă peisajul montan deosebit, greu accesibil, cu numeroase situri arheologice şi religioase.

Mâna pe care Sfânta Ecaterina i-a oferit-o Mirelui sau, Iisus Hristos, se păstrează intactă şi astăzi, la mai bine de 1.700 de ani. Fiecare pelerin care ajunge la moaştele Sfintei Ecaterina primeşte în dar un inel cu monogramă ei, în cinstea inelului pe care Mirele Iisus l-a dăruit Sfintei Ecaterina.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este ocrotitoarea tuturor celor învăţaţi, a celor care caută lumina cunoştinţei şi a cunoştinţelor! Ea este cea care se roagă pentru studenţi, pentru elevi, pentru toţi cei iubitori de carte. Ea este ocrotitoarea teologilor, profesorilor, avocaţilor, procurorilor, medicilor, pentru că ea a fost părtaşă la învăţăturile acestor înţelepţi întotdeauna. Ea este îndreptătoarea în credinţă şi în căsnicie, ocrotitoarea tuturor mamelor, a acelor femei care doresc să fie mame şi nu pot să nască, este ajutătoarea celor aflaţi în pragul căsătoriei, rugătoarea neobosită a copiilor, fecioarelor şi văduvelor, vindecătoarea celor bolnavi, izbăvitoarea celor în necazuri, apărătoarea bătrânilor. Ea este ocrotitoarea sărmanilor şi a săracilor, pentru că ea a lăsat bogăţia lumii şi a îmbrăţişat mucenicia.

Sursa: minuni-sfanta-ecaterina.ro

Mai multe articole despre:
calendar Sărbătoare sfânta ecaterina