MENIU

Misterele creşterii economice din 2014

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) se aşteaptă pentru acest an la o creştere economică de 2,6%, urmând ca anul viitor aceasta să fie de 2,5%, potrivit celor mai recente estimări, apropiate de cele avansate în luna mai, de 2,5% pentru 2014, respectiv 2,6% pentru 2015.

Noile date sunt cuprinse în Prognoza de toamnă 2014, postată pe site-ul Comisiei. Pentru 2016 şi 2017 sunt anticipate creşteri de 3%, respectiv 3,3%, scrie RomaniaLibera.ro.

Oficialii mai optimiști, economiștii mai rezervați

Cifrele avansate ieri, la o săptămână după ce Institutul Național de Statistică a anunțat datele-semnal pentru primele trei trimestre ale acestui, arată un lucru, anume faptul că cele mai optimiste prognoze privind evoluția economiei noastre vin din partea oficialilor.

Creșterea anunțată de CNP pentru 2014 se apropie de cea anunțată de către Institutul Național de Statistică pentru primele trei trimestre ale acestui an. Potrivit datelor-semnal publicate la finele săptămânii trecute de INS, economia a crescut cu 1,9% în cel de-al treilea trimestru comparativ cu trimestrul al doilea din acest an, serie ajustată sezonier, şi cu 2,8% pe primele nouă luni, cu 0,4 puncte procentuale peste avansul anual înregistrat în luna iunie.

Estimările Comisiei Europene (CE) și ale economiștilor pentru acest an sunt însă mai rezervate. Dacă în iunie, CE ne prevedea o creştere a PIB de 2,8% din PIB, în prognoza de toamnă Comisia estimează o majorare a PIB la doar 2%, valoare mai mică inclusiv faţă de cea de 2,2% luată în calcul la întocmirea bugetului pe acest an. În prognoza de primăvară, Comisia anticipa o creştere economică de 2,5% pentru acest an.

“Ritmul creşterii economice s-a redus de la 3,5% în 2013 la 2,4% în prima jumătate a anului, în principal ca urmare a încetinirii puternice din al doilea trimestru, de 1,2% raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea a fost sprijinită de consumul privat şi exporturile nete, în timp ce investiţiile au continuat să contribuie negativ la creşterea PIB. Ca urmare, avansul economic este estimat pentru 2014 la 2%”, se arată în raportul Comisiei publicat recent.

Şi prognoza pentru 2015 a fost revizuită în scădere, Comisia estimând un avans economic de 2,4% pentru anul viitor, faţă de proiecţia de 2,6% prezentată în raportul din primăvară.

Există şi economişti care se îndoiesc inclusiv de creşterea economică prognozată de 2%.

Mai multe articole despre:
economie creştere economică