MENIU

Gabriela Firea, despre negocierile cu Piedone pentru ca acesta să-și retragă candidatura la Capitală: Am telefonul deschis

Gabriela Firea, despre negocierile cu Piedone pentru a-şi retrage candidatura la Capitală: Am telefonul deschis/ Captură video

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, întrebată dacă mai negociază cu Cristian Popescu Piedone şi mai speră ca acesta să se retragă din cursă, că fiecare persoană îşi ia propriile decizii, menţionând că are telefonul deschis.

"Sincer, fiecare persoană îşi ia propriile decizii. Dacă mai este loc, da, am telefonul deschis, vorba domnului Mihai Tudose, dacă mai este cale, doar domnia sa poate să spună, să declare. Eu mă ocup de campanie, de întâlnirile cu cetăţenii, cu asociaţiile de locatari, cu mediul de afaceri, cu părinţii care sunt nemulţumiţi că încă în Bucureşti se învaţă în trei schimburi şi copiii sunt foarte chinuiţi, de părinţii copiilor care au avut mari, mari întârzieri la acordarea stimulentelor care au fost propuse şi votate pe timpul meu. Mă gândesc de asemenea la adulţii cu dizabilităţi, cărora li s-a tăiat suplimentul şi acum în chip, aş putea să spun, ipocrit şi de campanie, domnul primar promite că va plăti acele datorii. (...) Nu este normal să-i văduveşti aproape patru ani pe aceşti oameni de ceea ce li se cuvenea şi acum în campanie, ca să nu pierzi voturi, le promiţi marea cu sarea", a afirmat Firea, cu ocazia depunerii candidaturii.

Gabriela Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică

Despre ultimul sondaj făcut public, Gabriela Firea a spus că se bazează pe votul bucureştenilor.

"Am intrat de curând în această cursă. Mă bazez foarte mult pe bucureşteni, pe cei care sunt nemulţumiţi de ineficienţa actualului primar, pe cei care m-au votat şi au fost dezamăgiţi acum trei ani şi jumătate că nu am continuat proiectele la Primăria Capitalei, pe colegii mei, primarii de sectoare, pe colegii mei social-democraţi. Şi cred că prin acest lucru am spus totul. Sunt încrezătoare, sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii îşi doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, care să respecte legea şi regulile şi atunci când se întâmplă o problemă, să nu se ascundă în birou, cum s-a întâmplat în această perioadă, ci să înfrunte problema şi, împreună cu cei mai buni specialişti, să găsească şi soluţiile", a mai spus Gabriela Firea.

Actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, se situează pe primul loc în ceea ce priveşte intenţiile de vot pentru Primăria Municipiului Bucureşti, fiind urmat de Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone, arată un sondaj Avangarde dat, duminică, publicităţii.

Potrivit sursei citate, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan (ADU) ar obţine 31% din voturi, Gabriela Firea (PSD) - 24%, Cristian Popescu Piedone (PUSL) - 20%, Sebastian Burduja (PNL) - 15%, Mihai Enache (AUR) - 7%.