MENIU

Kovesi: Apărarea statului de drept și tragerea la răspunde a celor care comit abuz de încredere, esenţiale în menţinerea legitimităţii UE

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, susține că statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene (UE), iar apărarea sa şi tragerea la răspunde a celor care comit abuz de încredere sunt esenţiale în menţinerea legitimităţii UE, în special într-un moment de criză de încredere.

"Crearea Biroului Procurorului Public European (EPPO - n.r.), care sperăm să devină operaţional la sfârşitul lui 2020, este un pas important în această direcţie, având potenţialul de a schimba complet paradigma în domeniul justiţiei penale", scrie Kovesi într-un articol din raportul anual al GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE), publicat astăzi și citat de Agerpres.

Ea speră ca EPPO să fie o instituţie "flexibilă şi orientată spre rezultate", cu proceduri eficiente însoţite de o respectare strictă a "garanţiilor fundamentale ale persoanelor care sunt investigate".

"Pentru a-şi îndeplini pe deplin misiunea, EPPO va trebui să fie total independent, să acţioneze doar în interesele UE, fără a primi comenzi de la autorităţile europene sau naţionale", subliniază Laura Codruța Kovesi.

Potrivit lui Kovesi, printre provocările cu care s-ar putea confrunta instituția se numără și "navigarea prin particularităţile a 22 de sisteme juridice, care prevăd diferite garanţii pentru suspecţi şi reguli procedurale privind admisibilitatea probelor".

O altă provocare, spune ea, o va constitui cooperarea între Biroul Procurorului Public European şi statele membre non-participante, precum şi ţările terţe.

"O altă provocare semnificativă, mai urgentă, va fi garantarea că EPPO are suficiente resurse pentru a-şi îndeplini rolul. Dacă vrem ca Biroul Procurorului Public European să poată investiga cu succes infracţiunile tot mai sofisticate şi să aducă valoare adăugată la cadrul de lucru existent, trebuie să aibă suficienţi procurori delegaţi, analişti, anchetatori financiari şi angajaţi auxiliari europeni pentru a procesa şi analiza toate informaţiile care vor veni, pentru a investiga fluxurile de bani complexe şi volumele uriaşe de date şi pentru a folosi tehnici investigative sub acoperire", mai precizează ea.

Procurorul-șef european atrage atenția că dacă nu se vor găsi soluţii corespunzătoare la aceste provocări, atunci există riscul ca EPPO "să devină o instituţie în mare parte formală, ceea ce ar reprezenta o dezamăgire gravă a aşteptărilor care au dus la crearea sa".

Mai multe articole despre:
kovesi birou public european stat de drept