MENIU

Europa, în ALERTĂ! Londra, lovită de o tornadă DEVASTATOARE, asemănătoare celei din Cehia

Tornadă

Vremea extremă continua să facă ravagii în Europa. O tornadă puternică a lovit și Londra. Acoperișurile caselor au fost distruse de vânt și mai mulți pomi au fost doborâți la pământ. Fenomenul extrem vine la două zile după ce o tornadă devastatoare a ucis cinci oameni și a rănit alți 150 în Cehia. 

În capitala britanică, mai multe case și mașini au fost avariate de furtună. Până în momentul de față nicio persoană nu a fost rănită, însă autoritățile au avertizat oamenii să fie precauți.

Nu doar rafalele puternice de vânt au afectat Londra, ci și inundațiile. Pe mai multe străzi din capitala britanică s-au format torenți de apă.

Londra a fost afectată în condițiile în care în urmă cu doar două zile o tornadă devastatoare a ucis cinci oameni în Cehia. Tornada din Cehia a fost catalogată drept una dintre cele mai puternice din istoria Europei. Mai multe clădiri și mașini au fost luate pe sus ca și cum n-ar fi cântărit nimic.

Bogdan Neagu, unul dintre românii care a trăit pe viu clipele de coșmar din Cehia, a povestit teroarea prin care a trecut.

"Nu a durat mult, doar 10-15 minute, dar acele minute au parut o eternitate. Eram in camp deschis, pe autostrada. Nu aveam unde ne adapostit. Pur si simplu am asteptat sa treaca.

Traficul s-a oprit cand a inceput vantul si grindina. Autoturismele au intors si au mers pe contrasens alegand rute alternative. Traficul greu nu a putut intoarce si am ramas pe marginea autostrazii.

Autoturismele au fost distruse, am fost norocosi.

Interventia indepartarii cablurilor de tensiune care au cazut pe autostrada s-a desfasurat cu dificultate si intarziere, dar tind cont ca localitatea a fost maturata de pe fata pamantului, e de inteles.

Google Maps a facut o avertizare la 40 de minute dupa tornada. Cand am ajuns in Romania, sistemul Ro-Alert a functionat si am putut opri in parcari ca sa nu se repete povestea", a povestit barbatul. 

Mai multe articole despre: