Practica şocantă de la înmormântările din România. Ce se întâmplă în camera în care se află mortul
În perioada victoriană, înmormântările erau extrem de elaborate. Cei care nu urmau regulile doliului erau marginalizați de către societate.
Totuși, unele practici s-au păstrat și în zilele noastre, iar românii le urmează cu strictețe. Pomenile după înmormântare sau înconjurarea cu flori a persoanei decedate sunt încă tradiții urmate de români și în prezent.
Iată o listă cu ce ritualuri erau puse în practică în epoca victoriană, potrivit descoperă.ro.
Erau create bijuteri care conţineau părul persoanei decedate.
Comemorarea morţilor era extrem de populară în perioada victoriană. Porţiuni din părul decedatului erau tăiate şi amplasate în broşe, panglici sau coroane. Atunci când familiile nu puteau să realizeze singure aceste ornamente, trimiteau părul unui artizan.
Văduvele trebuiau să ţină doliu între 3 şi 4 ani.
Văduvele care doreau să fie respectate de societate trebuiau să îndeplinească trei etape ale doliului. Prima etapă, intitulată ,,doliul intens,'' impunea ca văduva să poarte o rochie neagră cu văl timp de un an şi o zi de la moartea soţului său. A doua perioadă denumită ,,doliul secundar'' dura între 9 şi 12 luni. În această perioadă femeia îşi putea îndepărta vălul, dar era nevoită să poarte în continuare negru. În a treia perioadă femeile puteau purta haine mai colorate, dar cu accente de negru.
Membrii familiei trebuiau să pozeze cu decedatul.
Fotografia a început să fie utilizată la mijlocul anilor 1800, aşadar în perioada victoriană era relativ scumpă realizarea unei fotografii. Pentru a putea comemora o persoană decedată, victorienii îşi făceau poză cu persoana decedată.
Brutăriile vindeau biscuiţi special pentru perioada de doliu.
După înmormântarea persoanei, familia organiza o masă festivă. Persoanele erau servite cu diferite mâncăruri precum biscuiţii special realizaţi de brutării pentru astfel de evenimente. Biscuiţii erau ambalaţi în hârtie pe care erau scrise poeme triste, informaţii despre persoana decedată sau psalmi. În general, hârtia era păstrată ca o amintire a persoanei decedate.
Oglinzile şi portretele erau acoperite cu o draperie neagră.
Una dintre tradiţiile victoriene ce se regăseşte şi în anumite zone ale României din prezent este acoperirea oglinzilor. Practica era extrem de necesară deoarece astfel era marcat doliul, iar victorienii credeau că persoana decedată şi-ar putea face apariţia într-una dintre oglinzile din casă. Practica, precum şi motivul pentru care este realizată se regăseşte şi în satele româneşti din zonele sudice.
Îndoliaţii plângeau ,,sticle pentru lacrimi'' la înmormântări.
Sticlele pentru lacrimi erau utilizate pentru strângerea lacrimilor din timpul ceremoniilor funerare. După eveniment, sticlele erau înmânate familiei decedatului pentru a fi dovedit cât de mult va fi simţită lipsa sa. Aceste sticle marcau şi momentul în care doliul se încheia, atunci când lacrimile din sticlă se uscau.
Corpul decedatului nu era niciodată lăsat singur în casă
În Epoca Victoriană, decedatul nu trebuia să fie lăsat singur în casă niciodată. Superstiţiile sugerează că aceştia ajutau mortul să treaca mult mai uşor în viaţa de apoi. Însă, din motive practice, persoana din cameră trebuia să ţină rozătoarele la distanţă. Nici în România, mortul nu este lăsat singur în casă.