Vremea· 1 min citire

Temperaturi peste cele obișnuite, începând de la jumătatea lunii mai. Unde va continua, totuși, să plouă: prognoza ANM pe o lună

Temperaturi peste cele obişnuite, începând de la jumătatea lunii mai/ Profimedia

Temperaturi peste cele obişnuite, începând de la jumătatea lunii mai/ Profimedia

Publicat7 mai 2024, 08:31
Actualizat7 mai 2024, 08:56

Regimul termic se va caracteriza prin temperaturi ușor peste normalele perioadei în toată țara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele zile din iunie, anunță ANM, în prognoza pentru patru săptămâni remisă marți. Astfel, conform meteorologilor, în săptămâna 6 - 13 mai va fi mai cald decât în mod obișnuit, în vestul țării.

Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Valorile termice se vor situa ușor peste mediile multianuale în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în vestul, sud-vestul și local în centrul țării și deficitare în rest.

Vremea extremelor: România, lovită de furtuni cu grindină. Zonele unde temperaturile sar la 30 de grade Celsius

Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, deficitar în cele sudice și apropiat de normal în rest.

Prognoza meteo 7 mai: Ce zone vor fi lovite de ploi torențiale

Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice ale perioadei.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea