Vremea· 5 min citire

Schimbări radicale ale vremii - prognoza meteo pe două săptămâni: temperaturi nefirești până pe 27 februarie

Schimbări radicale ale vremii - prognoza meteo pe două săptămâni: temperaturi nefirești până pe 27 februarie

Schimbări radicale ale vremii - prognoza meteo pe două săptămâni: temperaturi nefirești până pe 27 februarie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 feb. 2022, 16:31

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (14 - 27 februarie) va fi, în general, unul cald, cu temperaturi maxime pozitive în aproape toate regiunile, cu o probabilitate de apariție a precipitațiilor temporare aproape în fiecare zi, conform informațiilor publicate, luni, de Administrația Națională de Meteorologie.

Banat

În Banat, media maximelor termice va crește de la 10 grade în prima zi, la 13 grade în cea de-a doua, apoi nu se va modifica semnificativ, pentru ca, din data de 20 februarie și până în 23 februarie, să scadă și să ajungă la 7 - 8 grade. O ușoară încălzire a vremii se va resimți din nou în zilele care vor urma. Media minimelor termice va fi în creștere de la -1 grad în prima dimineață, până la 4 grade în jurul datei de 18 februarie, apoi trendul va fi în general de scădere, iar din data de 24 februarie se va situa din nou sub pragul de îngheț. Temporar, vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai importante în ziua de 17 februarie și, din nou, în jurul datei de 22 februarie.

Crișana

În Crișana, în primele două zile de prognoză, vremea se va încălzi, astfel că în data de 15 februarie media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 12 grade. Până spre sfârșitul primei săptămâni, temperaturile diurne nu vor mai avea variații importante, apoi vor scădea ușor și treptat, iar în 23 februarie media lor nu va mai depăși 6 - 8 grade.

Va urma un proces lent de încălzire ușoară. Media minimelor termice va crește de la -2 grade în prima dimineață, până la 3 - 4 grade în cea din data de 16 februarie. Nu vor mai fi oscilații semnificative în următoarele trei zile, dar din 20 februarie valorile termice minime vor scădea din nou, iar cea mai rece dimineață va fi cea de 24 februarie, când media lor va coborî sub -4 grade. În ultimele zile, temperaturile nocturne vor crește treptat, iar la final se vor apropia de pragul de îngheț.

Vor fi precipitații temporare aproape în fiecare zi, mai importante în zilele de 17, 21 și 22 februarie.

Transilvania

În Transilvania, vremea se va încălzi până spre finalul primei săptămâni de prognoză, când media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 10 grade, iar cea a minimelor va de 1 - 3 grade. Va urma o răcire treptată, care se va încheia în jurul datei de 23 februarie. În această zi, maximele termice vor atinge, în medie, 4 grade, iar minimele -6 grade. În zilele care vor urma, atât media maximelor, cât și a minimelor de temperatură vor crește spre 7, respectiv -4 grade. După data de 15 februarie vor fi precipitații aproape în fiecare zi.

Maramureș

În Maramureș, până în jurul datei de 18 februarie, vremea se va încălzi treptat, iar media maximelor va ajunge la 8 - 9 grade, în timp ce minimele vor oscila între 2 și 3 grade. În următoarele aproximativ cinci zile se va răci cu 5 - 6 grade, după care, până la finalul intervalului de prognoză, se va încălzi din nou, astfel că media maximelor termice va ajunge să depășească 6 grade, iar minimele se vor încadra între -3 și -2 grade. După data de 14 februarie vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai importante în ziua de 17 februarie și în jurul zilei de 21 februarie.

Moldova

În zona Moldovei, în prima săptămână, vremea se va încălzi, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge să atingă 10 - 11 grade, iar minimele 3 - 4 grade. Va urma o perioadă în care trendul general va fi de scădere, iar cea mai răcoroasă perioadă va fi în jurul datei de 24 februarie, când maximele termice vor fi, în medie, de 4 - 5 grade, iar minimele de la -4 la -3 grade. Ulterior, se va încălzi ușor și treptat, cu aproximativ 3 - 4 grade. După data de 16 februarie, temporar, vor fi precipitații aproape în fiecare zi.

Dobrogea

În Dobrogea, media maximelor termice va crește de la 5 grade în prima zi, până la 12 - 13 grade în data de 19 februarie. În următoarele cinci zile se va răcori, iar media va scădea cu aproximativ 7 - 8 grade, apoi se va încălzi din nou pentru ca, la finalul intervalului de prognoză, să atingă 7 - 9 grade. Evoluția minimelor termice va fi relativ asemănătoare, cele mai răcoroase dimineți vor fi cele de la începutul intervalului de prognoză, iar cele mai plăcute termic, în jurul datei de 18 februarie. Probabilitatea de precipitații va fi în creștere după data de 16 februarie.

Muntenia

În Muntenia, media maximelor termice va fi în creștere până pe data de 19 februarie, când se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar a minimelor până în dimineața zilei de 18 februarie, când va atinge 4 - 5 grade.

Va urma o răcorire treptată, iar temperaturile maxime vor ajunge să atingă, în medie, 8 grade, în jurul zilei de 24 februarie, în timp ce minimele vor ajunge la -2 grade. În ultimele zile de prognoză, atât maximele, cât și minimele de temperatură vor crește din nou, ușor și treptat. Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în jurul datei de 17 februarie, dar și după 20 februarie.

Oltenia

În Oltenia, în prima săptămână de prognoză, atât media temperaturilor maxime, cât și cea a celor minime va fi, în general, în creștere, până la 14 - 15 grade, respectiv 4 - 5 grade. În cea de-a doua săptămână, trendul va fi, în majoritatea zilelor, de scădere, astfel că maximele termice vor atinge o medie de cel puțin 7 - 8 grade, iar minimele între -3 și -2 grade. Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în intervalul 17 - 23 februarie.

La munte

La munte, în tot intervalul de prognoză, media valorilor termice maxime va avea variații, în general, între -4 și 2 grade, iar a minimelor între -9 și -3 grade. Temporar, vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ în jurul datei de 17 februarie și pe 21 februarie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea