Vremea· 2 min citire

PROGNOZA METEO pentru weekend

PROGNOZA METEO pentru weekend

PROGNOZA METEO pentru weekend

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 nov. 2016, 15:50

Temperaturile vor crește treptat, mai semnificativ în regiunile vestice, unde valorile termice se vor situa peste mediile multianuale.

Sâmbătă

ÎN ȚARĂ

În cursul zilei cerul va fi temporar noros și numai izolat în sud-estul țării vor fi ploi slabe sau burniță. Spre seară și noaptea, nebulozitatea se va accentua și va ploua în jumătatea de vest a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest. În Crișana și Maramureș, dar îndeosebi în zona de munte aferentă acestor regiuni, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp. Pe crestele montane, la peste 2000 m altitudine, precipitațiile mai pot fi trecător și sub formă de lapoviță. Vântul se va intensifica treptat, astfel încât, în a doua parte a intervalului, în vestul și centrul țării, viteza la rafală va depăși temporar 50 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va sufla cu peste 70...80 km/h, scrie Mediafax.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6...8 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 15...16 grade în Banat, iar cele minime între 2 și 11 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali spre -3...-2 grade. Îndeosebi în primele ore ale intervalului, în regiunile sudice, estice și centrale, pe arii restrânse se va semnala ceață.

BUCUREȘTI

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în intervalul precedent și se vor situa în jurul mediilor multianuale. În primele ore ale zilei va fi nebulozitate joasă sau ceață, apoi cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar minima se va situa în jurul a 4 grade.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea