Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, agenției News.ro, că sentința în dosarul dezafilierii Universității Craiova este o bătaie de joc, făcând o analogie între cazul grupării oltene și excluderea lui Mircea Geonă din PSD, ambele fiind decizii statutare.
"Bătaie de joc, dar nu mai contează, asta este. Dacă Geoană a fost exclus din partid și nu s-a întâmplat nimic pentru că așa e legea nerespectarea statutului Federației Române de Fotbal a dus la sacțiunile statutare. Mai departe ce să spun? Mă voi consulta cu avocații și probabil că vom face recurs. Acum nu pot da un răspuns clar. Mă voi decide după consultarea cu avocații", a declarat Mircea Sandu pentru News.ro.
Fostul președinte al FRF Mircea Sandu și pentru fostul președinte al LPF Dumitru Dragomir au fost condamnați luni, de Tribunalul București, la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul excluderii clubului de fotbal Universitatea Craiova din campionatul intern. Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 de lei, decizia nefiind definitivă.
Instanța a dispus condamnarea lui Mircea Sandu și a lui Dumitru Dragomir la câte doi ani și patru luni de închisoare, pedeapsă sporite cu câte opt luni. Judecătorul a dispus suspendarea executării pedepselor de trei ani de închisoare pentru Sandu și Dragomir, pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și patru luni.
Judecătorul a mai dispus ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală, iar timp de doi ani să li se interzică mai multe drepturi civile.
Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 lei și, dacă decizia va fi menținută de instanța de apel, vor fi obligate să publice hotărârea de condamnare.
Instanța a mai stabilit ca, în perioada suspendării executării pedepselor, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să presteze câte 100 de zile de muncă în folosul comunității, dacă sănătatea le permite.
Prin aceeași decizie, judecătorul a menținut sechestrul asigurator pe bunurile lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, dar și ale FRF și LPF.