Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a declarat, miercuri, că mai puțin de zece jucători din lot sunt apți în acest moment, ca urmare a apariției unor noi cazuri de infectare cu coronavirus. Printre cei infectați se numără și Dan Nistor.
Mai avem încă doi jucători care au fost găsiți pozitivi, plus încă un membru al stafului. Meciul cu Rapid... chiar nu știm ce să spunem. Chiar dacă să sperăm că vor fi negativi la ora meciului totuși este inuman să-i aduci doar două două zile de ieșit din izolare să-i pui să joace. Astăzi avem sub zece jucători apți.
Pe lista B noi avem undeva la cinci jucători. Echipa a doua nu este pe lista B, dacă era pe lista B îi foloseam. Toți sunt asimptomatici, asta e singura veste bună. Nu este deontologic să spunem numele lor. Noi avem o rată de vaccinare de 100%”, a precizat Rotaru, la un post TV.
El a precizat că Universitatea Craiova a solicitat ca partida de sâmbătă cu Rapid să fie amânată pentru marți, însă LPF a refuzat.
Duminică, Mihai Rotaru anunța că echipa olteană are 14 jucători infectați cu coronavirus.
Echipa Universitatea Craiova are programat sâmbătă, la ora 20.00, meciul de pe teren propriu cu FC Rapid, contând pentru etapa a XXII-a a Ligii 1.