După președinți de cluburi, impresari și oficiali din fotbal, audierile DNA în dosarul transferurilor internaționale au continuat și cu fotbaliști.
Procurorii anticorupție i-au audiat astăzi pe Cătălin Munteanu de la Dinamo București și pe fostul fotbalist al Stelei, Denis Șerban, ca martori, în dosarul transferurilor.
Cei doi nu au făcut declarații în legătură cu audierile de astăzi.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a fost și el audiat marți de procurorii DNA în dosarul în care aceștia anchetează modul în care au fost efectuate mai multe transferuri din fotbalul românesc.
Audierea lui Mircea Sandu a durat o oră, iar la final acesta a declarat că din punctul său de vedere transferurile s-au efectuat în mod corect până acum. În calitate de martori în acest dosar au mai fost audiați până în prezent fostul internațional Cristi Dulca și Marcel Lăzăreanu, fost președinte al Universității Cluj. Săptămâna aceasta sunt așteptați să dea declarații în fața procurorilor și câțiva fotbaliști din Liga I ale căror transferuri sunt în vizorul anchetatorilor.