Riscul unui conflict sau război în care să fie implicată și țara noastră îi sperie pe români mult mai mult decât creșterea prețurilor sau propria stare de sănătate, arată un sondaj INSCOP. O astfel de atitudine poate fi pusă în legătură și cu valul de știri false cu care au fost bombardați românii în ultima perioadă, dându-le astfel impresia că implicarea României într-un conflict extins în Ucraina ar fi iminentă.
Posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România este cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru 41.7% dintre români, conform unui sondaj INSCOP. Înrăutățirea stării de sănătate reprezintă cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru 15% dintre cei intervievați, în timp ce creșterea prețurilor este menționată de 14.9%.
”Cea mai mare parte a românilor (aproape 42%) sunt îngrijorați de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România, ceea ce reprezintă un procent de aproape trei ori mai mare decât următoarele surse de îngrijorare și anume înrăutățirea stării de sănătate (15%), respectiv creșterea prețurilor (aproape 15%).Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.