PLÂNGERE PENALĂ pentru Marșul Secuilor

PLÂNGERE PENALĂ pentru Marșul Secuilor
Deputatul PSD Bogdan Diaconu îi face plângere penală președintelui Consiliului Național Secuesc, Izsák Balázs.
Marșul Secuilor se lasă cu plângeri la Parchet. Deputatul PSD Bogdan Diaconu a depus plângere penală pe numele lui Izsák Balázs, președintele Consiliului Național Secuiesc, pe care îl acuză de acțiuni împotriva ordinii constituționale, prevăzută și pedepsită de art.1661 cod penal; instigare la discriminare, prevăzută și pedepsită de art.317 cod penal și instigare publică și apologia infracțiunilor, prevăzută și pedepsită de art.324 cod penal.
"La data de 11.03.2014, Izsák Balázs, liderul Consiliului Național Secuiesc, a organizat un miting ilegal în municipiul Târgu Mureș, miting care a avut ca scop exclusiv participarea celor prezenți, într-un cadrul cât mai oficial posibil, la manifestări fățișe împotriva caracterului unitar și național al Statului Român. După cum se cunoaște deja public și după cum a devenit notoriu prin prezentările mass-media, în cadrul mitingului au fost proferate atacuri la adresa statului român, a cetățenilor României și a Constituției, după cum urmează: "Opincari, plecați acasă!", "Să piară Trianonul!", "Ținutul Secuiesc nu e România!", "În București toți sunt țigani!", „Hungaria”, „Autonomia Ținutului Secuiesc”. Trebuie precizat că deși întrunirea de la Târgu Mureș a fost autorizată doar la locația monumentului celor 3 martiri din localitate, numitul Izsák Balázs a incitat mulțimea prezentă, circa 4.000 de persoane, să mărșăluiască prin oraș în pofida faptului că i se refuzase oficial de către Primăria Târgu Mureș o asemenea manifestație. Drept urmare a îndemnului lui Izsák Balázs, coloana de manifestanți a procedat în timpul marșului la injurii și atacuri verbale împotriva românilor și a ordinii constituționale a României, precum și la violențe împotriva structurilor de ordine, agitând arme albe (sabie), aruncând petarde și amenințând cu bețele de la steaguri. CU aceeași ocazie, Izsák Balázs a proclamat public dezideratul autonomiei teritoriale care contravine flagrant prevederilor constituționale, derogând de la principii a căror revocare este interzisă chiar și Parlamentului României. În speță, în cadrul evenimentului de la Târgu Mureș, au fost propuse următoarele: • Inventarea unei forme administrative inexistente, bazate pe criteriu etnic, • Autoguvernarea internă a așa numitului ”Ținut Secuiesc”. Menționez că adoptarea de către persoane care și-au asumat un rol public și care au funcții în partide sau în organizații înregistrate în România, într-un cadru care s-a dorit a fi cât mai oficial posibil, a unor decizii de susținere și punere în aplicare a unor măsuri precum cele mai sus menționate, reprezintă în mod evident o încercare de încălcare a ordinii constituționale din România. Caracterul public și promovat al acestui eveniment și al proclamației amintite sunt menite, în plus, să pună presiune internă și internațională asupra statului român pentru a-i schimba ordinea constituțională", se arată în plângerea penală.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























