Noi date despre coronavirus au fost făcute publice. Potrivit cercetătorilor, simptomele infectării cu Covid-19 apar într-o anumită ordine.
Cercetătorii au aflat lucruri noi despre coronavirus și simptomele acestuia. Mai exact, ei au stabilit ordinea în care apar primele semne ale infectării cu Covid-19.
O echipă de cercetători americani a stabilit care este ordinea apariției și manifestării simptomelor COVID-19. Acest lucru este extrem de important, spun specialiștii, pentru că ar putea ajuta persoanele infectate să se izoleze și să ceară ajutorul medicilor în timp util.
Potrivit unui studiu realizat pe 60.000 de pacienți, coronavirusul se manifestă inițial prin tuse și febră. Apoi apar dureri musculare, urmate de greață și chiar tulburări intestinale.
Cercetătorii americani mai spun că, dacă toți pacienții ar cunoaște ordinea apariției simptomelor, s-ar putea trata mai ușor și ar preveni mai repede răspândirea bolii.