Promo· 4 min citire

Mariana Nicolesco: "Senzațional succes al Festivalului și Concursului Darclée"

Mariana Nicolesco: "Senzațional succes al Festivalului și Concursului Darclée"

Mariana Nicolesco: "Senzațional succes al Festivalului și Concursului Darclée"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 iul. 2017, 10:18

Între 25 iulie și 6 august 200 de tinere talente și-au dat întâlnire la minunatul eveniment pe care-l reprezintă Festivalul și Concursul Internațional de Canto dedicat memoriei legendarei soprane Hariclea Darclée.

Titlul de Artist UNESCO pentru Pace acordat Marianei Nicolesco, creatoarea în 1995 a acestor manifestări, își găsește încă o dată justificarea prin prezența atâtor speranțe ale liricii din 18 țări ale lumii. "Numărul record de 200 de concurenți din acest an întărește acel credo formulat de mine adeseori, conform căruia nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul", declară celebra soprană.

O extraordinară apreciere a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée vine din partea lui Josef Hussek, fost Director al Festivalului de la Salzburg: "Nu cunosc niciun alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele și manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare e mai mult decât un concurs de canto obișnuit, este totdeodată Competiție, Master Class și adevărat Festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă și unică".

Nu mai puțin de 2500 de artiști din 50 de țări și 5 continente au participat din 1995 încoace la Festivalul și Concursul Darclée precum și la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco în anii dintre o ediție și alta a Competiției.

Astfel, tenorul italian Francesco Meli, care a inaugurat în decembrie trecut stagiunea Teatrului alla Scala din Milano, a apărut pentru prima dată pe scenă nu în țara natală, ci la evenimentele Darclée de la Brăila, ceea ce nu uită niciodată să amintească. La fel basul italian Luca Pisaroni, unul dintre cei mai aplaudați din lume, s-a impus mai întâi tot la Concursul Darclée, înainte de-a cuceri scenele internaționale.

Iar dintre artiștii români care au strălucit mai întâi pe scena magică pe care Hariclea Darclée debuta la 1881, este remarcabil faptul că tenorul Ioan Hotea a câștigat acum doi ani atât Marele Premiu Darclée cât și Premiul Operalia, patronat de Placido Domingo, și că e aplaudat azi la Frankfurt, Londra sau Viena. La fel de semnificativ e faptul că bas-baritonul Zoltan Naghi, protagonist al unei strălucite cariere internaționale, nu uită niciodată că tot în acest context s-a conturat și a fost confirmată personalitatea sa artistică. De asemenea trebuie amintit că la ultima ediție a Concursului Internațional de Canto al Chinei Premiul I a fost obținut de tenorul Adrian Dumitru - laureat în 2015 și al Marelui Premiu Darclée - în timp ce Premiul II a revenit mezzosopranei Emanuela Pascu.

Festivalul și Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, Ediția 2017, vor începe pe 25 iulie cu Deschiderea Festivă și Concertul Inaugural susținut de laureații Premiului I și, respectiv, al Marelui Premiu Darclée, soprana Silvia Micu și tenorul Ioan Hotea, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici.

În paralel cu competiția de canto, vom asista pe 29 iulie la conferința cu videoproiecții susținută de muzicologul și medicul foniatru Dr. Stephan Poen pe tema Din nou despre Gloria Muzicii: Omagiu lui Nicolae Herlea la 90 de ani de la naștere. În 3 august îl vom ovaționa pe marele pianist Matei Varga, venit anume de la New York pentru a celebra împreună cu noi Centenarul Dinu Lipatti. În 4 august va avea loc reprezentația cu opera I Pagliacci de Leoncavallo, operă în care au triumfat pe scenele lumii Hariclea Darclée, Nicolae Herlea și Mariana Nicolesco. Pe 5 august, în prezența ca întotdeauna a 10-15.000 de spectatori, are loc pe Esplanada Dunării tradiționalul Concert Extraordinar la care iau parte laureații Concursului Darclée cu participarea Corului Filarmonicii George Enescu și a Orchestrei Festivalului Darclée. Dirijor: Maestrul Marco Balderi. În fine, duminică 6 august, din nou în teatru, Juriul Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, prezidat de Mariana Nicolesco, va anunța câștigătorii Competiției din acest an în cadrul ceremoniei de înmânare a premiilor și a Galei Laureaților. Din prestigiosul Juriu Internațional fac parte Marco Balderi, Eugenio Girardi și Flavio Trevisan din Italia, Baoyi Bi din China, Stanislaw Daniel Kotlinski din Polonia, Myron Michailidis din Grecia, Stephan Poen din Israel și Felix Serraclara din Spania.

Organizatori: Fundația Darclée, Fundația Internațională Ateneul Român, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Consiliul Județean Brăila, CJCPCT Brăila.

Parteneri: Televiziunea Română, Radio România Cultural, Radio România Muzical.

Sponsori: Banca Națională a României, Patria Bank, Alpha Bank, Se-Ges, Fan Courier, Unita Turism, Movis, Moșia de la Tohani, Bella Italia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Promo