Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a depus în Parlament un proiect prin care aleșii locali vor scăpa de răspunderea civilă sau penală dacă semnează acte care au primit aviz juridic din partea aparatului de specialitate din instituțiile pe care le conduc și care se dovedesc ilegale, pentru ele urmând să răspundă funcționarii, scrie Adevarul.
Actuala lege a administrației publice locale prevede că primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali sau județeni, după caz, secretarii unităților administrativ-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Legea inițiată de Grigore Crăciunescu, semnată și de alți 29 parlamentari PNL, UNPR și ALDE, prevede că acești aleși locali răspund "exclusiv" pentru actele semnate de ei doar dacă acestea "nu au avizul de legalitate dat de secretarul instituției precum și semnăturile funcționarilor publici cu atribuții în domeniul actului emis". Astfel, un act care se va dovedi ilegal în instanță va atrage doar răspunderea funcționarilor publici care l-au semnat, absolvind de vină alesul local. Acesta va putea fi tras la răspundere doar dacă semnează acte care nu au primit astfel de avize.
Un alt articol al propunerii prevede expres că secretarii instituțiilor și funcționarii publici "răspund exclusiv" în fața legii pentru actele semnate de ei. "Prin această măsură considerăm că s-ar stopa acțiunile de intimidare și corupție ale factorilor politici de decizie din administrația publică locală", se arată în expunerea de motive. Proiectul de lege mai prevede că acei funcționari publici care emit o opinie separată unui act juridic, exprimând impresii despre posibila ilegalitate a acestuia, sunt absolviți de răspundere.