Președintele Traian Băsescu și-a manifestat îngrijorarea fasță de o posibilă escaladare a unui conflict între ucraineni și populația rusofonă.
Președintele Traian Băsescu și-a manifestat îngrijorarea față de o posibilă escaladare a unui conflict între ucraineni și populația rusofonă și, de asemenea, a subliniat ca fiind de neînțeles graba cu care a fost abrogată legea care oferea minorităților posibilitatea de a-și folosi limba maternă.
Șeful statului a primit-o, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Astris Thors, Înalt comisar pentru Minoritățile Naționale al OSCE.
"Președinte Traian Băsescu și-a manifestat îngrijorarea față de o posibilă escaladare a unui conflict între ucraineni și populația rusofonă, referindu-se, în special, la zona Crimeei și la necesitatea ca actualele forțe politice de la Kiev să nu încurajeze un naționalism exagerat care să arunce țara în haos", se arată într-un comunicat de presă al Președinției remis după întâlnire.
De asemenea, președintele a subliniat ca fiind de neînțeles graba cu care a fost abrogată legea care oferea minorităților posibilitatea de a-și folosi limba maternă în administrațiile locale, decizie în urma căreia și minoritatea română și-a pierdut dreptul de a-și utiliza propria limbă, se mai arată în comunicat.
Numeroși ucraineni din Donețk, centrul regiunii miniere Donbas, din estul Ucrainei, câștigă din ce în ce mai puțin și spun că nu mai vor "să plătească" pentru regiunile din vest, mult mai puțin industrializate și, în consecință, mai puțin dezvoltate.
Parlamentul ucrainean a abrogat duminică o lege adoptată în 2012, în mandatul lui Ianukovici, care stabilea cadrul legal pentru o extindere a folosirii limbilor minorităților și care a a permis utilizarea rusei în estul țării, relatează postul Russia Today în pagina electronică.
Textul permitea utilizarea limbii ruse în afaceri, în școli, dar și în alte domenii. Adoptarea legii a fost unul dintre punctele importante ale campaniei lui Ianukovici, destituit sâmbătă din funcția de președinte al țării. El s-a angajat la vremea respectivă să răstoarne promovarea limbii ucrainene ca singura limbă în țară de către fostul președinte Viktor Iușcenko.