Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că se va constitui o comisie de desecretizare a arhivei SIPA, formată din cinci membri care au certificat ORNISS: doi angajați ai Ministerului Justiției, doi de la Secretariatul General al Guvernului și unul de la Administrația Națională a Penitenciarelor. Concret, comisia are un termen de trei ani de zile în care arhiva SIPA să fie desființată, să nu mai existe nici urmă de dosar. Ministrul a anunțat că vor fi desecretizate două rapoarte, dar și o anexă care va cuprinde și numele celor care au vizitat arhiva SIPA, în afară de cele 22 de nume. Acesta a precizat că, personal, crede că în arhiva SIPA sunt și secrete de stat, dar și informații despre viața privată, la care cei vizați vor avea acces.
Redăm cele mai importate declarații ale ministrului:
"În legatura cu SIPA, interesul este actual cu privire la Hotararea de Guvern adoptată astăzi. Cateva precizări: problema arivei SIPA, a desecretizării, vine din 2011, anul trecut pe 25 iulie, deci 25 iulie 2016, proiectul de desecretizare a fost postat pe pagna de internet a instituției publice. Vreau să vă spun, și poate fi verificat, faptul că în legatura cu problema descretizarii arhivei SIPA și-au exprimat puncte de vedere pe rand: CSM, Ministerul Public, Asociatia Magistratilor, UNJR, Asociatia Procurorilor din Romania. Am toate punctele de vedere pe care reprezentanții asociațiilor le-au trimis. Prin urmare cred ca afirmațiile publice referitoare la lipsa de transparenta sunt lipsite de fundament, prin punctele de vedere deja trimise. Daca aveti curiozitatea va pot transmite punctele de vedere ale instituțiilor. Hotărarea de Guvern prevede: desecretizarea celor doua rapoarte, dar si o anexă. Întrebarea care s-a pus și care se pune: de ce la momentul la care am făcut public raportul nu i-am inclus si pe ceilalti vizitatori. Arhiva prevede si informatii din arhiva SIPA. Se constituie o comisie din cinci membri care au certificat ORNISS. Comisia are un termen de trei ani de zile in care arhiva SIPA sa fie desfiintata, acum se ce intampla cu rapoartele. Din continutl rapoartelor veti afla multe, veti interpreta multe. În arhivă vom gasi documente care tin de viata privată. Respectand dreptul la viata private acelea nu vor fi facute publice dar persoanele vizate pot solicita in scris comisiei, comsia vine si are acces la acea parte din dosar de viata privată. A doua categorie de informații sunt documentele funcționarilor cu satut special care au lucrat sau lucrează în ANP. În termen de 5 zile de la intrarea in vigoare facem propuneri de constituire a comisiei. Pe parcurul celor 3 ani de zile veti afla acces la informații de interes public, vom respecta dreptul la viața privată. Doresc ca la trei ani de zile de la începerea activității comisiei, acolo să fie un spațiu gol care să fie redat funcționalității normale, unde să scrie eventual "Aici a fost arhiva SIPA". Vă mulțumesc", a spus ministrul.
Reamintim că Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre privind constituirea unei comisii care va inventaria și preda documentele din arhiva SIPA către instituțiile care au competențe în domeniu, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.
"Astăzi, Guvernul a aprobat printr-o hotărâre constituirea unei comisii care va inventaria și preda documentele din arhicunoscuta arhivă SIPA. Documentele, după inventarierea și eventuala modificare a gradului de clasificare a lor, vor fi predate către instituțiile care au competențe în domeniu", a spus Alina Petrescu, potrivit Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, proiectul de hotărâre s-a aflat în consultare publică timp de aproape un an.
"Hotărârea privind desecretizarea arhivei se află pe site-ul Ministerului Justiției încă de anul trecut, mai exact din 25.07.2016. Este și acum acest proiect postat pe site, deci condiția de consultare publică nu doar că este îndeplinită, dar proiectul este în consultare publică, dacă mai stăm puțin, de un an", a arătat Alina Petrescu.
Ce spunea Toader
După ce Ministerul Justiției a făcut publice numele celor care au "vizitat" arhiva SIPA, Tudorel Toader precizase, sâmbătă seară pe pagina sa de Facebook, că pasul următor îl va reprezenta promovarea unei hotărâri de guvern pentru desecretizarea informațiilor.
Joia trecută, ministrul Justiției a declarat că va desecretiza și două Rapoarte despre arhiva SIPA, din care se vor afla mai multe informații despre aceasta, dar și faptul că au existat mai multe vizite.
„Sunt și două rapoarte pe care nu le-am desecretizat, dar le vom desecretiza, din care veți afla mai multe informații și sigur, mai multe vizite”, a spus Toader.
Tot joi, Ministerul Justiției a publicat lista celor care au avut acces în arhiva SIPA după desființarea acesteia, fiind consemnate 22 de vizite.
"Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit", a transmis Ministerul Justiției.