Politica· 3 min citire

Ședință de Guvern: pe agendă, unul dintre cele mai mari proiecte de legi. Decizii cruciale pentru români

Ședință de guvern / Foto: gov.ro

Ședință de guvern / Foto: gov.ro

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 mai 2021, 08:29

Executivul urmează să aprobe, în ședința de joi, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare din iulie - august 2021.

În proiectul de lege sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanțe și anume: finanțe și economie; dezvoltare, lucrări publice și administrație; afaceri interne; transporturi și infrastructură; sănătate; agricultură și dezvoltare rurală; mediu, ape și păduri; cultură; tineret și sport; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Executivul va adopta și un proiect de lege pentru modificarea și completarea articolului 36 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, prin care se stabilește o durată determinată pentru aplicarea măsurii de conducere a unei persoane la sediul poliției și pentru desfășurarea activităților polițienești conexe acestei măsuri.

"Acest demers legislativ are ca obiect modificarea și completarea articolului 36 din Legea nr. 218/2002 privind măsura conducerii administrative la sediul poliției, în sensul ca verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției să se realizeze de îndată, dar fără să depășească 8 ore de la momentul inițierii deplasării. Tot astfel, întrucât în practică se pot ivi situații în care identitatea persoanei să nu poată fi stabilită în termenul de 8 ore, se propune ca acest termen să se prelungească cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și luării măsurilor legale, fără a se depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării. Totodată, în corelare cu modificările aduse, se instituie în sarcina organelor de poliție obligația de a permite persoanei să părăsească sediul după finalizarea activităților anterior menționate sau/și după expirarea celor 12 ore, chiar în lipsa stabilirii identității", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Pe agenda ședinței de Guvern figurează și un proiect de ordonanță de urgență, care va fi dezbătut în primă lectură, pentru pentru completarea OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

Proiectul de OUG vizează completarea Ordonanței 132/2020 în sensul "extinderii acordării indemnizației de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, cu modificările și completările ulterioare, și persoanelor care au avut încheiate înainte de instituirea stării de urgență contracte de drepturi de autor și drepturi conexe și care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (4) din OUG 30/2020".

"Astfel și aceste categorii de profesioniști vor putea beneficia de o formă de sprijin în condițiile reluării activităților din domeniile de activitate respective, însă cu limitările prevăzute de actele normative prin care se stabilesc regulile de desfășurare a acestora", se spune în nota de fundamentare a proiectului.

În aceeași ședință urmează să fie aprobat și un proiect de hotărâre privind adoptarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE" 2021 - 2030 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestei strategii.

Printr-un alt proiect de hotărâre, Guvernul va decide cu privire la recunoașterea Asociației "SOS SATELE COPIILOR ROMÂNIA" ca fiind de utilitate publică.

Executivul urmează să adopte și o serie de hotărâri referitoare la eliberări/ numiri de prefecți și/ sau subprefecți.

De asemenea, Guvernul va aproba și un memorandum cu tema "Acord de principiu privind contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții pentru susținerea realizării obiectivelor de investiții publice Spital Regional de Urgență Cluj și Spital Regional de Urgență Craiova".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica