Ședință de Guvern după negocierile premierului Ciucă la Bruxelles - Noul anunț despre creșterea pensiilor

Ședință de Guvern
Este ședdință de Guvern, vineri, la Palatul Victoria. Este prima ședință după negocierile premierului Nicolae Ciucă, de la Bruxelles.
Este ședință de Guvern după negocierile premierului Ciucă de la Bruxelles legate de majorarea pensiilor. În timp ce facturile și prețurile cresc de la o zi la alta, pensionarii așteaptă cu sufletul la gură, să afle cu cât li se vor mări pensiile de la 1 ianuarie. Premierul a anunțat că indemnizațiile pot crește cu 15% sau chiar mai mult, dar Ministrul Muncii spune că o majorare de 10% este mai sustenabilă.
„În ceea ce privește PNRR, am avut o discuție care a fost cât se poate de elocventă vizavi de angajamentul nostru de a implementa PNRR. Am îndeplinit toate jaloanele. Am avut și confirmarea, fiind aprobată de către comisie finanțarea acestei cereri, vorbim de 2,6 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți atât în ceea ce privește digitalizarea, educație și sănătate și bani care vor fi folosiți pentru programele preliminare de formare a sistemului de pensii și fiscalității. Iată, masuri concrete față de tot ceea ce s-a realizat la nivelul guvernului până în acest moment.
Referitor la procentul de 9,4, am convenit cu dna președinte al Comisiei Europene ca acest limitator să poată fi înlocuit cu indicatori de disciplină fiscală. Iar detaliile tehnice vor fi stabilite la comisiile de specialitate”, a spus premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 octombrie 2022:
PROIECTE DE LEGE
PROIECT DE LEGE privind aprobarea încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției referitoare la înființarea Centrului internațional de informare științifică și tehnică, semnată la 27 februarie 1969 la Moscova
PROIECT DE LEGE pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1238 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private
PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 8 din Ordonanța Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"
PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 30 iunie 2022 și la Paris la 8 septembrie 2022 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 2 februarie 2007 la București și la 9 februarie 2007 la Paris, pentru finanțarea primei faze a Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 locuitori"
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotarârii Guvernului nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum și modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea Anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul-public al statului si aprobarea transmiterii, din domeniul public al Statului Român și administrarea Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în domeniul public al Municipiului Iași, a unui imobil
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Regiei Autonome "Rasirom", aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informații
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pentru anul 2022 al Regiei autonome ,,Imprimeria Băncii Naționale a României", aflată în subordinea Băncii Naționale a României
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pentru anul 2022 al Regiei autonome ,,Imprimeria Băncii Naționale a României", aflată în subordinea Băncii Naționale a României
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Regulamentului - cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 86/2021 privind transferul drepturilor de pensie ale funcționarilor și agenților Uniunii Europene
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Planului de reorganizare/restructurare al Societății Carfil S.A.
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022 pentru Companiei Naționale Romarm S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022 al Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ,,Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură", județul Cluj
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022 al Companiei Naționale "Aeroporturi București" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 625/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Drum Expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente", tronsonul 1, aflate pe raza localităților Pielești și Robănești, din județul Dolj, precum și modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 625/2020
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea si completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 518/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Autostrada Sibiu Pitești" Secțiunea 4, aflate pe raza localităților Tigveni și Curtea de Argeș din județul Argeș
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național privind obiectivul de investiții "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă - București", precum și modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 799/2019
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții "Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori si modernizarea a 139 vagoane de călători"
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea/ reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România" - Lot SRCF București - Stațiile CF Ploiești Vest, Sinaia, Bușteni, Târgoviște Sud, Titu, Videle, lucrare de utilitate publică de interes național
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 564/2022 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 535/2022 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea inventarului centralizat al unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Energiei
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea vânzării de către statul român, prin Ministerul Energiei, a concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituite în perioada 2009- 2011, aflate în proprietatea privată a statului și în custodia Companiei Naționale a Uraniului SA, în insolvență, către Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., precum si a formei si elementelor contractului de vânzare-cumpărare
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea deschiderii punctului internațional de trecere a frontierei de stat și a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Internațional ,,Brașov - Ghimbav", precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru actualizarea valorii de inventar și a elementelor de identificare ale unui imobil aflat in domeniul public al statului și în administrarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și trecerea acestuia în domeniul public al orașului Urlați, județul Prahova
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru completarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1016/2011 privind acordarea statutului de stațiune balneară și balneoclimatică pentru unele localități și areale care dispun de factori naturali de cură
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Prof. Dr. Matei Balș" din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru scoaterea din funcțiune în vederea casării
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar și modificarea datelor tehnice ale unui imobil cuprins în Anexa nr.30 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflat în administrarea Ministerului Sportului prin Sport Club Municipal Deva și trecerea acestuia, în domeniul public al municipiului Deva
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022 pentru Administrația Națională "Apele Române", aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea modelului steagului comunei Vețel, județul Hunedoara
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Jilava, județul Ilfov
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Vădeni, județul Brăila
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea modelului de steag al județului Mureș
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Jucu, județul Cluj
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoașterea FUNDAȚIEI MEMORIALUL ÎNCHISOAREA PITEȘTI ca fiind de utilitate publică
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























