Politica· 2 min citire

Daniel Constantin a fost remaniat. Grațiela Gavrilescu, propusă vicepremier și ministrul Mediului

Daniel Constantin a fost remaniat. Grațiela Gavrilescu, propusă vicepremier și ministrul Mediului

Daniel Constantin a fost remaniat. Grațiela Gavrilescu, propusă vicepremier și ministrul Mediului

Publicat25 mar. 2017, 15:40
Actualizat27 mar. 2017, 17:32

Coaliția de guvernare a decis astăzi retragerea lui Daniel Constantin din Guvern. Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că în cursul zilei va trimite Administrației prezidențiale propunerile de înlocuiri de miniștri făcute de ALDE. Procedural, urmează ca președintele să semneze decretele de numire în cele două funcții, iar abia apoi, Grațiela Gavrilescu ar urma să devină vicepremier și ministru al Mediului.

Întrebat dacă a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre propuneri, premierul a răspuns negativ.

”Erau chestiuni pe care le-am aflat neoficial. (...) Am venit la ședința coaliției, unde am luat act de decizia partenerilor de coaliție și, fiind un Guvern politic - pe de-o parte au retras sprijinul domnului Constantin ca urmare a votului din forul de conducere și pe de altă parte au nominalizat persoana care îl înlocuiește, ceea ce duce la o reacție în lanț apropo de o nouă nominalizare la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul”, a arătat șeful Executivului.

Referitor la propunerea ca Grațiela Gavrilescu să ocupe funcțiile pe care le deține Daniel Constantin în Guvern, premierul a afirmat că aceasta are experiență ca ministru al Mediului și, potrivit structurii Executivului, cel care deține acest portofoliu are și funcția de vicepremier.

Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a fost propusă de ALDE în funcția de ministru al Mediului și vicepremier, în locul lui Daniel Constantin. În funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, ALDE îl propune pe Viorel Ilie.

Liderii ALDE, reuniți duminică după-amiază în ședința Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreședinte al formațiunii.

Ce spune Liviu Dragnea

Pe de altă parte, președintele PSD a declarat că nu a fost o decizie ușoară remanierea lui Daniel Constantin.

"N-a fost o zi plăcută, n-a fost o situație plăcută, am luat act de aseară, de când s-au făcut publice cele două decizii, este un guvern politic, o coaliție guvernamentală formată din două partide și noi am luat act și prim-ministrul a luat act de această decizie politică. Regret că s-a ajuns aici, am avut mai multe discuții în ultimele 3 — 4 săptămâni și că domnul Daniel Constantin și cu domnul Tăriceanu, în speranța că vor reuși să găsească toate acele lucruri care i-au unit în acești ani, noi am colaborat foarte bine. Dar în fața unei astfel de decizii politice nu avem ce să facem", a afirmat Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a amintit că premierul Sorin Grindeanu a anunțat luni că va trimite la Cotroceni documentele de "remaniere" a lui Daniel Constantin și cele două propuneri: Grațiela Gavrilescu — pentru funcțiile de vicepremier și de ministru al Mediului și liderul senatorilor ALDE, Viorel Ilie, pentru poziția de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica