Politica· 2 min citire

REVOLUȚIONARII PROTESTEAZĂ la sediul Guvernului

REVOLUȚIONARII PROTESTEAZĂ la sediul Guvernului

REVOLUȚIONARII PROTESTEAZĂ la sediul Guvernului

Publicat9 iun. 2014, 13:01
SursăMediafax

Aproximativ 30 de revoluționari, dintre care doi sunt în greva foamei, protestează, luni, în apropierea sediului Guvernului, nemulțumiți de neacordarea tuturor indemnizațiilor prevăzute de Legea 341/2004 a recunoștinței față de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției din 1989.

Cele aproximativ 30 de persoane, care protestează în parcul din fața Muzeului "Grigore Antipa", spun că au venit din solidaritate față de cei doi protestatari care se află în greva foamei.

Manifestanții au agățat de copacii din parc bannere mari inscripționate cu revendicările lor: "Solicităm dialog cu Victor Ponta", "Cerem respectarea tuturor legilor", "Vrem să redăm speranța tinerilor și să ștergem lacrimile bătrânilor", "Greva foamei împotriva corupției generalizate ridicată la rang de politică de stat".

De asemenea, revoluționarii au scandat și au spus în cor "Tatăl nostru", precizând că în acest fel se roagă pentru cei doi revoluționari care sunt în cea de-a nouăsprezecea zi de grevă a foamei, dar și pentru cei care care au murit în Revoluția din 1989.

Președintele Blocului Național al Revoluționarilor, Dumitru Dincă, a declarat pentru MEDIAFAX că inițial cinci persoane, printre care și el, au intrat în greva foamei. El a precizat că, din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoit, împreună cu alți doi colegi, să renunțe la această formă de protest, dar continuă să-și susțină colegii.

"Cerem respectarea statului de drept și respectarea tuturor legilor: Legea pensionarilor, Legea sănătății, Legea învățământului, Legea protecției sociale, precum și Legea 341/2004 cu privire la recunoștința poporului român acordată revoluționarilor eroi, fără de care nu s-ar fi putut face trecerea de la comunism la democrație și statul de drept pe care premierul îl ignoră și îl calcă în picioare. Dorim dialog pentru că problemele noastre nu mai sunt unilaterale, sunt ale întregii societăți civile", a spus Dincă.

Proteste ale unui grup de revoluționari au avut loc și în luna mai, în apropierea sediului Guvernului, la unele dintre acțiuni jandarmii fiind nevoiți să intervină, după ce manifestanții au blocat, pentru scurt timp, Bulevardul Kiseleff sau Bulevardul Aviatorilor.

Premierul Victor Ponta declara că în România sunt 4-5.000 de revoluționari care au luptat în decembrie '89 și care și-au riscat viața, iar drepturile acestora vor fi achitate, existând fonduri alocate în acest sens. Premierul preciza că sunt însă și "impostori revoluționari făcuți de echipa Dumitru Costin - Mihăieș", iar aceștia nu vor fi niciodată plătiți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica