Politica· 8 min citire

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Întrebarea la referendumul pentru redefinirea familiei

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Întrebarea la referendumul pentru redefinirea familiei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 oct. 2018, 09:28

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Realitatea.net îți oferă toate informații privind referendumul pentru redefinirea familie.

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. La referendumul pentru familie, cetățenii României vor răspunde la întrebarea „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”.

Alegătorii trebuie să răspundă „da” sau „nu”.

Un referendum de modificare a Constituției României va avea loc pe 6 și 7 octombrie 2018.

Referendumul pentru revizuirea Constituției în forma adoptată de Parlament se va desfășura pe parcursul a două zile, 6 și 7 octombrie 2018. Se va putea vota între orele 7.00 – 21.00.

Referendumul pentru familie 2018 are la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie. Aceasta este prima inițiativă cetățenească demarată în România de la căderea comunismului în 1989.

Dragnea votează DA la referendum. Se teme de posibilitatea legalizării căsătoriei om - animal

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Înlocuirea sintagmei „între soți” cu „între un bărbat și o femeie”

Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu „între un bărbat și o femeie”.

Peste 900 de maghiari boicotează referendumul

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Potrivit expunerii de motive din proiectul de lege, acesta „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» (...) ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de «familie», a raportului dintre «familie» și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie”.

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Cum se face revizuirea Constituției

Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării. În fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative, conform Articolului 150 din Constituția României.

Amenințările Bisericii pentru români: Cine nu merge la referendum nu este creștin

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, hotărăsc cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.

Coca Cola, mesaj neașteptat pentru români, înaintea referendumului pentru familie

Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum. Acesta este organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Căsătoria în Codul Civil

Căsătoria este deja reglementată în articolul 277 din Codul civil, care interzice alte forme de conviețuire echivalente cu aceasta (căsătoriile și parteneriatele civile între persoane de același sex).

Organizațiile care apără drepturile omului văd în această inițiativă o restrângere a drepturilor minorității LGBT.

E oficial! Referendumul pentru familie se va desfășura în două zile, 6 și 7 octombrie

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Decizia Curții Constituționale

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Curtea Constituțională a avizat propunerea de modificare pe 20 iulie 2016, reținând că ea nu aduce nicio ingerință vreunui drept individual.

Propunerea de revizuire a fost avizată pozitiv și de Camera Deputaților pe 27 martie 2017, însă organizarea referendumului a fost amânată după ce, în septembrie 2017, 38 de senatori PNL și USR au atacat noua formă a Legii referendumului la CCR.

CCR a respins ulterior sesizarea.

Avocatul Poporului, anunț despre OUG privind referendumul pentru familie

Judecătorii CCR au decis pe 7 septembrie cu șapte voturi "pentru" și două "împotrivă" că legea pentru revizuire în sensul definirii familiei drept căsătoria între un bărbat și o femeie, adoptată de forul superior al Parlamentului, respectă dispozițiile constituționale.

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Senatul a adoptat propunerea pe 11 septembrie

Pe 11 septembrie 2018, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat propunerea de revizuire a Constituției cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și șapte abțineri.

Din totalul de 136 de senatori, 127 au fost prezenți în plenul de marțea trecută. Propunerea legislativă de revizuire a Constituției a fost adoptată de Senat cu 107 "pentru", 13 voturi "împotrivă" și șapte abțineri.

Tudor Chirilă, revoltat! Cum a ajuns "susținător" al Referendumului?

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Camera Deputaților a adoptat, în mai 2017, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, semnată de trei milioane de cetățeni.

Avocatul Poporului, somat să atace la CCR ordonanța privind referendumul pentru familie

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Întrebarea referendum 2018

La referendum, cetățenii României vor răspunde la întrebarea „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”.

Alegătorii trebuie să răspundă „da” sau „nu”.

Forma întrebării este stabilită prin lege, respectiv articolul 7 din Legea nr. 3/2000, actualizată în 2018.

Indiferent de tema referendumului, dacă scopul e modificarea Constituției, întrebarea e una standard.

referendumul_pentru_familie_2018_31097100

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Buletinele de vot

Având în vedere timpul scurt rămas până la votare, actul normativ stabilește folosirea dimensiunilor buletinului de vot și ale textului acestuia de o manieră identică cu cea utilizată la referendumurile anterioare. Regia Autonomă „Monitorul Oficial” va prezenta macheta buletinului de vot pentru bun de tipar în cel mult 48 de ore de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Imprimarea buletinelor de vot se va face de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, confecționarea ștampilelor cu mențiunea „Votat” va fi realizată de către Regia Autonomă „Monetăria Statului”, iar confecționarea timbrelor autocolante de către Compania Națională „Imprimeria Națională” - S.A.. Aceste soluții legislative au fost utilizate și cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.

„Familistul se va mântui”. Mesajul arhiepiscopului Calinic pentru referendum

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Cheltuielile pentru referendum 2018

Pentru efectuarea cheltuielilor necesare pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției, se suplimentează bugetul Ministerului Afacerilor Interne, al Autorității Electorale Permanente, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, al Ministerului Afacerilor Externe, precum și al Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Național de Statistică din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018. Suma alocată pentru organizarea referendumului este de 163,712 milioane de lei.

Măsuri extraodinare pentru referendum. Ce trebuie să știe cei care au buletine expirate, furate

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Cum votează diaspora

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. La referendumul național, pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării se vor organiza secții de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare (dacă acestea funcționează în locații diferite) și institutele culturale din străinătate.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe va putea organiza, cu acordul autorităților din țara respectivă, secții de votare și în afara secțiilor de votare menționate.

De ce evită Guvernul să pună direct întrebarea legată de familia formată din bărbat și femeie

<p>referendumul pentru familie 2018</p>

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Și referendum de interes local

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Totodată, se creează cadrul legal prin care referendumul național privind revizuirea Constituției să se poată organiza în același timp cu referendumul cu privire la o problemă de interes local, astfel încât organizarea de către autoritățile administrației publice locale a unui referendum local să nu afecteze buna desfășurare a referendumului național.

Referendum pentru schimbarea numelui județul Olt

Astfel, referendumul pentru schimbarea numelui județului Olt în Olt-Romanați se va desfășura la fel ca și referendumul privind redefinirea familiei. Este vorba de zilele de 6 și 7 octombrie 2018. Decizia a fost luată miercuri, 19 septembrie, în sedința Consiliului Județean Olt.

Potrivit hotărârii Consiliului Județean  Olt, cetățenii din județul Olt vor fi chemați să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea: „Sunteți de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt?”.

Alexandra Stan: "Vreau ca prietenii mei să fie liberi" #iubireanusevotează

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Comisii tehnice

În conformitate cu actele normative aprobate de Guvern, se vor constitui comisii tehnice, la nivel central și local, din care vor face parte reprezentanți ai instituțiilor implicate în organizarea referendumului național cu rolul de a coordona și urmări îndeplinirea sarcinilor care revin ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și instituțiilor prefectului.

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Ministerul Afacerilor Interne dispune măsuri pentru menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile țării, pe întreaga perioadă de organizare a referendumului național pentru revizuirea Constituției.

Vladimir Drăghia: "În ziua referendumului, nu votați, faceți dragoste. Sau măcar sex"

<p>referendumul pentru familie 2018</p>

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Secții de votare

Autoritățile administrației publice centrale și locale iau măsurile necesare pentru a pune la dispoziția primarilor spații în vederea organizării de secții de votare, precum și pentru sprijinirea cu personal a operațiunilor tehnice la secțiile de votare.

Tudor Chirilă, atac devastator: Referendumul e perdeaua de fum a PSD

Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente, va organiza instruirea prefecților și a subprefecților cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului național pentru revizuirea Constituției.

Referendum familie 6-7 octombrie 2018. Prefecții vor stabili graficul de distribuire a buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale necesare desfășurării procesului electoral.

Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfășurării procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare și aflate în stare bună. Acolo unde bunurile materiale necesare dotării materiale corespunzătoare a secțiilor de votare nu se pot recupera, se vor achiziționa unele noi de către instituțiile prefectului, în limita sumelor repartizate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica