Politica· 2 min citire

Raluca Turcan: Singura delimitare autentică de PSD este susținerea moțiunii de cenzură

Raluca Turcan: Singura delimitare autentică de PSD este susținerea moțiunii de cenzură

Raluca Turcan: Singura delimitare autentică de PSD este susținerea moțiunii de cenzură

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 aug. 2019, 22:43

Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, consideră că partidele care vor să se delimiteze în mod real de PSD trebuie să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

"Singura delimitare autentică de PSD este susținerea moțiunii de cenzură! Ca oamenii să creadă proaspăta lepădare de PSD, atunci ar trebui să vadă următoarele gesturi politice: Semnături pentru o moțiune de cenzură! Moțiune de cenzură votată în Parlament și o guvernare a celor care sunt acum în opoziție sau alegeri anticipate! Orice altă variantă este doar o eschivă ca aceia care au fost să mai fie și să se mai strecoare și alții pe lângă ei", a scris Turcan luni seară pe contul său de Facebook.

În opinia sa, cei care vor veni doar cu "vorbe goale", fără a susține moțiunea, vor permite ca Viorica Dăncilă să rămână în continuare premier al României.

"Cine spune că după ieșirea ALDE de la guvernare trebuie lăsată Dăncilă să vină cu restructurare în loc de moțiune o susține de fapt pe Viorica Dăncilă. Să fie clare lucrurile! Un vot în Parlament pe restructurarea guvernului durează minim 45 de zile și este urmat de o procedură constituțională incertă. Adică Viorica Dăncilă va fi prim-ministru și România va fi prăduită în continuare", se arată în postare.

Liderul deputaților liberali susține că trecerea moțiunii de cenzură poate duce la căderea guvernului în maximum 10 zile, același interval de timp fiind necesar pentru instaurarea unei noi guvernări sau demararea procedurilor pentru organizarea de alegeri anticipate.

"Diferența este că aceia care se leapădă azi de PSD se pot răzgândi până să dea votul pe restructurare, pe când la moțiune sunt nevoiți să se poziționeze clar, chiar cu riscul de a nu fi realeși în eventualitatea anticipatelor. Asistăm la o punere în scenă a unei strategii prin care unii se delimitează de Viorica Dăncilă, dar de fapt o vor pe scaunul de prim-ministru! Singurii care își doresc cu adevărat să scape țara de PSD sunt cei care semnează și votează o moțiune de cenzură", a mai scris Raluca Turcan.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica