Politica· 2 min citire

Rachetele Patriot. Miniștri și șeful Statului Major la Guvern. Tudose: Avem cei 2% pentru Apărare

Rachetele Patriot. Miniștri și șeful Statului Major la Guvern. Tudose: Avem cei 2% pentru Apărare

Rachetele Patriot. Miniștri și șeful Statului Major la Guvern. Tudose: Avem cei 2% pentru Apărare

Publicat12 iul. 2017, 12:49
Actualizat12 iul. 2017, 20:17

Premierul Mihai Tudose i-a convocat miercuri, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării, cel al Economiei și pe șeful Statului Major al Armatei pentru a discuta despre programul de înzestrare a Armatei Române, potrivit unor surse.

Ședința, la care participă ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, cel al Economiei, Mihai Fifor, precum și șeful Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, a fost convocată pentru ora 12.00, de către premierul Mihai Tudose. Tema principală o reprezintă programul de înzestrare a Armatei Române.

La scurt timp, Guvernul a transmis un comunicate de presă în care confirmă întâlnirea dintre Tudose și cei trei oficiali. 

Discuțiile au vizat aspectele legate de înzestrarea Armatei Române. Premierul Tudose și miniștrii Apărării Naționale și Economiei au analizat necesarul de înzestrare a Armatei, în raport cu capacitatea actuală și viitoare a industriei românești de apărare. De asemenea, la întâlnire a participat și șeful Statului Major General al Armatei pentru o mai bună coordonare a necesarului și priorităților de înzestrare.

„Avem în bugetul pentru 2017 cei 2% din PIB pentru Apărare, pe care ne-am angajat să-i cheltuim în scopul înzestrării Armatei Române. Ne respectăm acest angajament, atât în raport cu partenerii NATO, cât și cu așteptările și nevoile militarilor noștri”, a subliniat premierul Mihai Tudose, se arată în comunicat.

Reamintim că departamentul de Stat al SUA a aprobat, marți, o posibilă vânzarea a unor sisteme antiaeriene și antibalistice de tip Patriot către România, în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de dolari, informează Reuters și AFP.

"România va folosi sistemul de rachete Patriot pentru a-și consolida apărarea națională și pentru a descuraja orice amenințare regională", a declarat Departamentul de Stat al SUA. Totodată, "tranzacția propusă va spori capacitățile defensive ale forțelor armate române în fața unei agresiuni și va contribui la protejarea aliaților din NATO care se antrenează cu regularitate pe teritoriul României".

Principalii contractori vor fi Raytheon Co și Lockheed Martin Cor.

Posibila vânzare către România vine în urma deciziei Statelor Unite de a desfășura temporar, marți, sisteme antiaeriene și antibalistice de tip Patriot în Lituania, în cadrul unui exercițiu al NATO. Anul trecut Moscova a desfășurat rachete de tip Iskander în enclava sa, Kaliningrad, aflată la granița cu Polonia și cu Lituania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica