Politica· 1 min citire

PSD a anunțat cum va vota în cazul Eugen Bejinariu

PSD a anunțat cum va vota în cazul Eugen Bejinariu

PSD a anunțat cum va vota în cazul Eugen Bejinariu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 nov. 2016, 12:50

Grupul parlamentar al PSD va vota pentru urmărirea penală a fostului șef al Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu, a declarat, miercuri, la alba Iulia, președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, răspunzând la o întrebare.

Întrebat, într-o conferință de presă la Alba Iulia, despre cazul Eugen Bejinariu, Iordache a spus că deputații vor mai face ”o încercare săptămâna viitoare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Deputații PSD și în comisie au votat . Din punctul nostru de vedere, nu Parlamentul este cel care face justiție și nu noi hotărâm vinovății sau nevinovății. De aceea am și convocat și săptămâna viitoare o nouă reuniune a plenului.Din păcate luni, în această săptămână, nu au fost decât 130 de colegi și trebuiau să fie minim 177. Mai facem o încercare săptămâna viitoare, după care din păcate actualul Parlament nu mai lucrează și va veni viitorul Parlament, dar raportul Comisiei Juridice în care noi am cerut și am aprobat începerea urmăririi penale va rămâne. Viitorul Parlament va începe cu acest proiect care vizează și avizează începerea urmării penale”, a spus președintele Camerei Deputaților.

Potrivit lui Florin Iordache, PSD, prin secretarul general Marin Neacșu, a cerut lui Eugen Bejinariu să-și dea demisia din Parlament.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica