Politica· 1 min citire

Primarii au primit peste 316,4 milioane lei din Fondul de rezervă

Primarii au primit peste 316,4 milioane lei din Fondul de rezervă

Primarii au primit peste 316,4 milioane lei din Fondul de rezervă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 dec. 2014, 21:49

Guvernul a hotărât, în ședința de marți, să aloce primarilor peste 316,4 milioane lei, din Fondul de rezervă, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, pentru cheltuieli curente și de capital, cei mai mulți bani revenind județelor Giurgiu, Gorj, Teleorman, Neamț, Hunedoara, Olt, Dâmbovița, Botoșani și București, informează Mediafax.

Totodată, Guvernul a hotărât alocarea, din Fondul de intervenție, suplimentat în acest scop din Fondul de rezervă, 63,7 milioane lei pentru autoritățile locale din zonele afectate de recentele inundații, pentru refacerea infrastructurii distruse.

În urmă cu două săptămâni, agenția Mediafax anunța, citând un proiect de Ordonanță de Urgență, că Executivul va introduce o nouă derogare de la Legea finanțelor publice, prin care își va asigura dreptul să acorde, în continuare, bani primarilor din Fondul de rezervă bugetară. Astfel, în ordonanța citată, Guvernul își justifica noua derogare arătând că la nivelul administrației publice centrale au fost primite foarte multe solicitări de la autoritățile administrației publice locale de alocare de sume, pentru echilibrarea bugetelor locale, din Fondul de rezervă, la dispoziția Guvernului, și în care prezintă situațiile financiare deosebite, determinate de neîncasarea veniturilor din cotele defalcate din impozitul pe venit.

Legea finanțelor publice locale stabilește, însă, că banii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului sunt repartizați unor ordonatori principali de credite, ai bugetului de stat și ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, dar numai pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar.

Mai multe pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica