Președintele Klaus Iohannis ia în calcul să îl delege pe premierul Dacian Cioloș pentru a merge la Consiliul European, în locul său, anunță Realitatea Tv. Ar fi premieră în relația președinte-premier, iar experiența pe care Ciloloș o are la Bruxelles este un avantaj. Potrivit legislației europene în vigoare, un stat poate fi reprezentat de premier sau de președinte la Consiliul European. Pe de altă parte, Constituția României prevede la articolul 9.1 că "președintele încheie tratate internaționale în numele României, negociate de Guvern". Totodată, în urmă cu trei ani, CCR a stabilit că președintele îl poate delega pe premier pentru a merge la Consiliul European.
Reamintim că președintele Iohannis a spus în mod repetat în mandatul de premier al lui Victor Ponta, că acesta nu va merge niciodată la Consiliul European.
Decizia CCR din 2012: Președintel poate delega premierul
În iunie 2012, președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională cu privire la conflictul juridic de natură constituțională privind reprezentarea României la Consiliul European, sesizarea urmând să fie discutată miercuri. Ulterior, Curtea Constituțională a decis, că președintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de șef al statului, această atribuție putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.
Ce spune Constituția României
(1) Președintele încheie tratate internaționale în numele României, negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate și acorduri internaționale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Președintele, la propunerea Guvernului, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai României și aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă Președintele României.
Disputa Ponta- Iohannis pe reprezentarea la Consiliului European. Ponta: Iohannis se duce degeaba
Premierul Victor Ponta susținea în septembrie, că la Consiliul European extraordinar pe tema refugiaților, din această seară, ar fi fost normal să participe el, nu președintele Klaus Iohannis. Și asta pentru că, potrivit șefului Guvernului, deciziile ce se vor lua la summitul extraordinar țin mai mult de atribuțiile Executivului.
„Președintele se duce degeaba. Orice se decide acolo, mai puțin politica externă, ține de Guvern. De aceea, toți merg cu premierul, cu mici excepții”, a afirmat Victor Ponta. „Am avut o discuție (cu președintele - n.r.). A spus că merge, nicio problemă. Îi dăm toate documentele. Dacă ajungeam președinte, mergea premierul”, a subliniat Victor Ponta.
El s-a mai plâns și de proasta comunicare cu șeful statului, susținând că în general află de la colegii premieri ce se discută în Consiliul European.
Întrebat dacă România va respecta decizia din Consiliul JAI sau se pregătește de sancțiuni, Victor Ponta a evitat să-și asume o poziție. „E o decizie pe care n-o pot lua singur. Vom discuta în CSAT și vă anunțăm”, le-a spus premierul jurnaliștilor.
Iohannis: ACEST prim-ministru nu va participa NICIODATĂ la Consiliul European
„Mi se pare o abordare deplsată din partea primului-ministru. Fundamental deplasată”, i-a dat replica, ulterior, în conferința de presă, președintele Klaus Iohannis. „Primul ministru nu participă și nu va participa la consiliile europene. ACEST prim-ministru nu va participa NICIODATĂ la Consiliul European”, a subliniat șeful statului.