Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul ședinței BPN al PSD, la care presa a avut acces, că social-democrații vor face alianțe locale cu PPDD pentru că nu există alte soluții pentru a face majorități în consiliile județene și locale.
”Dacă putem să facem - și o să discutăm azi - alianțe cu PPDD pentru a păstra majoritățile, le vom face, și vom discuta cu cei de la PPDD pentru că nu avem altă soluție de a avea majoritate și important este să încercăm proiectele de la nivel național și cele de la nivel local să le ducem mai departe, în ciuda acestei schimbări de situație”, a spus Ponta.
Ponta a mai spus că e important ca PSD să decidă la nivel local ce alianțe face.
”Noi am candidat în 2012 în USL, am spus poporului că îi scăpăm de PDL și i-am scăpat, în 39 de județe din 41 i-am scăpat de PDL și uite că s-a întors PDL pe ușa din dos. Cu PNL împreună vor iarăși toți ăia pe care i-am dat noi jos în 2012 să fie la guvernare locală”, a spus Ponta.
El a arătat că PSD va fi în opoziție în multe dintre CJ și CL.
”Asta nu înseamnă că (PSD - n.r.) nu își va face datoria față de oamenii care ne-au votat și explicați că oamenii au votat ceva și PNL-PDL le dau altceva după doi ani. Șmecheria domnului Blaga e eficientă, dar cred că oamenii vor fi extrem de nemulțumiți de aceste șmecherii”, a mai spus Ponta.