Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, în cadrul unui discurs susținut, în plenul Camerei Deputaților, cu ocazia prezentării priorităților de guvernare, din primul semestru al anului 2015, că Ordonanțele de Urgență se vor reduce ca urmare a unei noi colaborări "între președinte, Parlament si Guvern", informează Ziare.com.
"Vreau să mulțumesc și să anunț că, din punctul de vedere al Guvernului, noul mod de conlucrare cu Parlamentul, pentru asigurarea zilei de luni, astfel încât membri ai cabinetului să vină să răspundă, în fața dumneavoastră, este de natură să accentueze relația de colaborare, de control. Din partea membrilor cabinetului, va fi toată deschiderea pentru ca această dezbatare să nu fie strict formală, politică", a declarat Victor Ponta.
Mai departe, șeful Executivului a precizat că "o colaborare intre Parlament si Guvern poate sa ofere Romaniei o oportunitate de care are foarte mare nevoie".
"Vom putea să avem cât mai multe acte normative, transparent adoptate și stabile (...) Cu o nouă colaborare între președinte, Parlament și Guvern, se vor reduce Ordonanțele de Urgență (...) O colaborare între Parlament și Guvern poate să ofere României o oportunitate de care are foarte mare nevoie", a mai spus prim-ministrul.
Totodată, Ponta a făcut referire și la noul Cod Fiscal, care va crea condiții pentru reducerea TVA din 2016 la un nivel apropiat celui din 2010, și a enumerat mai multe măsuri guvernamentale, precum introducerea cardului de sănătate, îmbunătățirea învățământului profesional și superior, precum și a sistemului achizițiilor publice, sistemul de prevenire și combatere a conflictelor de interese, Master Planul de transport, Codul Silvic, modificarea grilei de salarizare pentru bugetari, Legea minelor, taxarea resurselor naturale prin redevențe, potrivit Mediafax.
Legat de viitorul sistem de redevențe, Ponta a afirmat că este important "să nu ne lăcomim din primul an" dacă se dorește ca România să devină independentă energetic.
"România are nevoie de o legislație predictibilă și inteligentă în același timp, care să aibă ca prim scop încurajarea investițiilor în domeniul resurselor naturale și, evident, obținerea cât mai multor resurse la bugetul de stat, dar investiții noi și pe termen lung înseamnă atingerea obiectivului fundamental, care este independența energetică. Vreau să nu ne lăcomim din primul an, ci să încurajăm, prin noul proiect legislativ, investițiile pe termen lung", a mai declarat Victor Ponta.
Mai multe pe Mediafax.