VICTOR PONTA. Ordonanța care plafona salariile din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la nivelul celor din Banca Națională (BNR) a fost evident eludată, Guvernul neluând în calcul că trebuie să redacteze actul într-o formă care să prevadă clar că acest nivel include și premiile, afirmă premierul Ponta.
VICTOR PONTA. "Cred că la ASF trebuie făcute schimbări majore atât în ce privește conducerea, cât și în ce privește modul de organizare, pentru că ceea ce noi am trecut în ordonanța de urgență, și anume plafonarea tuturor salariilor la salariile din Banca Națională a României, a fost evident eludată. Nu ne-am gândit atunci să spunem că cu tot cu premii și cu alte lucruri să nu fie mai mult decât la BNR și uite ce s-a întâmplat", a spus Ponta.
El a precizat că a discutat deja în acest sens cu președintele Comisiei de buget-finanțe din Senat și că acesta va solicita, în cadrul comisiei, o discuție pe tema ASF
VICTOR PONTA. PDL a depus o scrisoare la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului în care solicită ca, în cadrul comisiilor de buget ale Parlamentului, să se efectueze în regim de urgență verificări privind politica salarială de la ASF.
Președintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marți, că atât el, cât și liderul UNPR, Gabriel Oprea, au fost consultați de premierul Victor Ponta privind demararea unei anchete parlamentare în cazul ASF și și-au dat acordul politic, el arătând că discuția nu a existat și în USL, cu liberalii.
VICTOR PONTA. La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că liberalii sunt în principiu de acord cu declanșarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF și nivelul salariilor din această instituție.