Politica· 2 min citire

Ponta, întrebat dacă a discutat cu Tobă despre șeful IPJ Mehedinți: Nu, nu cred; nu știu de așa ceva

Ponta, întrebat dacă a discutat cu Tobă despre șeful IPJ Mehedinți: Nu, nu cred; nu știu de așa ceva

Ponta, întrebat dacă a discutat cu Tobă despre șeful IPJ Mehedinți: Nu, nu cred; nu știu de așa ceva

Publicat8 apr. 2014, 11:16
SursăMediafax

Premierul a declarat, întrebat despre informații potrivit cărora ar fi discutat în cu Petre Tobă despre nominalizarea șefului IPJ Mehedinți, că nu știe de "așa ceva" și că presa va primi și alte stenograme din biroul său, iar premierii, șeful SRI și cel al CIA, cu care a discutat, vor fi încântați.

"Sunt absolut convins că veți primi de la procurori înregistrările de la mine din birou. Au fost foarte mulți prim-miniștri, au fost șefi de servicii de informații, au fost conducători de instituții. Veți primi, și la Gândul, și la B1 și la unde mai trebuie și atunci puteți să mă întrebați ceva concret. Până atunci...Eu știu că Duicu avea o relație foarte bună cu doi dintre colegii dumneavoastră de la B1, dar asta nu înseamnă că făcea trafic de influență, știu doar că era foarte bun prieten", a răspuns Ponta întrebat de informațiile apărute în Gândul de către un reporter al postului B1 TV.

Întrebat în continuare de presă dacă a avut o discuție cu șeful Poliției Române despre nominalizarea șefului IPJ Mehedinți, Ponta a răspuns : "Nu, nu cred".

La insistențele reporterului cu întrebarea dacă doar nu crede sau este convins, Ponta a spus: "Păi, eu nu știu de așa ceva. O să vedeți stenogramele de la mine din birou și o să vă convingeți și dumneavoastră. Eu sunt absolut convins, de altfel, însă, că toți premierii - știu că a fost și șeful CIA la mine în birou, împreună cu șeful SRI - vor fi deosebit de încântați să vadă în Gândul ce au discutat cu mine. Dar așa e în România, ce să facem ?".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica