Organizațiile PNL și PMP Ilfov au semnat sâmbătă protocolul pentru formarea majorității în Consiliul Județean, urmând ca liberalul Marian Petrache să fie ales pentru un nou mandat de președinte al CJ, iar PMP să preia cele două posturi de vicepreședinte, scrie Mediafax.
Documentul a fost semnat de liderii celor două organizații: Marian Petrache (PNL) și Rizia Tudorache (PMP).
"Am realizat o majoritate pentru Consiliul Judeațean Ilfov, majoritate care constă în preluarea președinției de către PNL prin domnul președinte Marian Petrache și două funcții de vicepreședinte pentru Partidul Mișcarea Populară. De asemenea, am ajuns la concluzia că o bună parte, dacă nu majoritatea chiar, din proiectele pe care noi le-am susținut în campania electorală, pe parcursul acestor 4 ani, vor fi duse la îndeplinire cu siguranță”, a declarat, sâmbătă, președintele PMP Iflov Rizia Tudorache. Marian Petrache a spus și el că negocierile au decurs fără dificultăți.
"Nu am avut nicio discuție, nicio negociere mai ușoară, așa cum am avut-o cu domnul președinte pe crearea acestei majorități la Consiliul Județean Ilfov. Nu am discutat inițial de nicio funcție, am discutat de proiectele care sunt interesante pentru noi, domnul președinte este două proiecte în mod deosebit: gestionarea integrată a deșeurilor și transportul public de călători. După semnarea protocolului, avem o majoritate lejeră la Consiliul Județean, adică noi suntem 18 consilieri județeni față de ce are PSD și ALDE, 15", a declarat Marian Petrache.
PMP va forma majoritate în Consiliul Județean Ilfov cu PNL, au declarat, vineri, surse politice pentru MEDIAFAX, urmând ca Marian Petrache să fie ales pentru un nou mandat de președinte al CJ, iar partidul lui Traian Băsescu să primească postul de vicepreședinte.
Partidul lui Traian Băsescu a negociat inițial cu PSD, însă negocierile cu social-democrații au încetat pentru că “nu a fost o coerență" în oferta liderilor PSD, au declarat surse din PMP pentru MEDIAFAX.