Parlamentarii germani Arnold Vaatz și Erika Steinbach fac apel la Guvernul României să folosească oportunitatea oferită de legea germană pentru a înființa noi secții de vot, în Germania, evitând, astfel, acuzațiile de manipulare. În acest sens, cei doi membri ai Bundestagului au subliniat că, ”dacă o ambasadă solicită Ministerului german de Externe să aprobe secții de votare în afara reprezentanțelor diplomatice din Germania, această solicitare se aprobă în cel mai scurt timp" și că orice alte informații în acest sens sunt "pur și simplu greșite", potrivit Mediafax.
”Cerem respectarea standardelor democratice obligatorii ale UE privind drepturile omului și asigurarea unor alegeri corecte și libere pe 16 noiembrie", se arată într-un comunicat semnat de Arnold Vaatz, vicepreședintele grupului CDU/CSU din Bundestag, și Erika Steinbach, președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului și Ajutor Umanitar.
Mai mult, Vaatz și Steinbach citează statistici oficiale, potrivit cărora "numai în Germania trăiesc 260.000 de cetățeni români cu drept de vot" și că "în pofida acestui lucru, România a înființat doar cinci secții de votare în Germania”, ceea ce a dus ”ca la München timpul de așteptare (pentru a vota) să fie de mai multe ore”.
”Numai acolo sute de persoane nu au putut votat, în urma închiderii secției de vot", mai precizează parlamentarii germani.
Pe de altă parte, cei doi membri ai Bundestagului au afirmat că "practica" listelor suplimentare, pe care au votat aproape un milion de persoane la primul tur, nu este "prea compatibilă cu principiile democratice și ale statului de drept din UE".
De asemenea, trebuie menționat că Ministerul german de Externe a declarat, joi, pentru Mediafax, că ”în situații excepționale se pot organiza secții de vot în afara ambasadelor și consulatelor, pe baza unei cereri prealabile făcute de autoritățile statului respectiv”.
Mai multe pe Mediafax.